IPJ Dolj: Rutiera, razie printre șoferi. 33 de permise ridicate de polițiști

PREVENIREA ACCIDENTELOR – PRIORITATE A POLIŢIŞTILOR RUTIERI

 

 

 

Poliţiştii rutieri au organizat şi executat, în cursul zilei de ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie cauzate de neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea drumurilor naţionale prin locuri semnalizate cu indicator sau marcaj, urmărindu-se totodată şi verificarea conducătorilor auto care efectuează transport ilegal de persoane.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere de la poliţiile municipale şi orăşeneşti, precum şi specialişti RAR.

Poliţiştii au constatat 191 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 17 000 lei, dintre care 9 pentru defecţiuni tehnice, 30 pentru neacordare prioritate pietoni. Deasemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare şi reţinute 33 permise de conducere.

 

Exemplu: A fost depistat C.TUDOR, 41 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 6 în comuna Leu, efectuând transport de persoane ilegal, având defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare-semnalizare al autoturismului, iar anvelopele prezentau un grad ridicat de uzură.  Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 1.360 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002-Rep., iar ca măsură complementară i-a fost retras certificatul de înmatriculare.