IPJ Dolj: Prinşi cu mistreţul de Crăciun în căruţă, la Radovan

Doljeni cercetaţi pentru braconaj cinegetic. Ieri, 11 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Exploziv, Substanţe Periculoase şi Secţiei 6 Poliţie Rurală împreună cu pădurari din cadrul Direcţiei Silvice Dolj au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional.

În cadrul activităţilor desfăşurate, în zona Radovan şi Siliştea Crucii, au fost depistaţi M.TIBERIU, 31 ani şi M.IULIANA, 25 ani, ambii din Radovan, în timp ce transportau, cu un vehicul cu tracţiune animală, un porc mistreţ în greutate de aproximativ 100 kg. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că aceştia l-au capturat, cu puţin timp înainte, cu ajutorul unor laţuri din sârmă.

Pe numele celor în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, iar cadavrul de porc mistreţ a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor.