IPJ Dolj: Poliţiştii rutieri din nou în acţiune. 120 de amenzi într-o zi pentru vitezomani

 

 

La data de 23.03.2014, poliţişti din cadrul Serviciul Rutier-Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu poliţişti ai Biroului Rutier Craiova şi formaţiunile rutiere de la poliţiile municipale şi orăşeneşti, au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor cauzate de viteză.

Poliţiştii rutieri au constatat, în cadrul activităţilor desfăşurate, 156 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate sancţiuni de peste 28 000 lei, dintre care 120 amenzi au fost aplicate şoferilor care au încălcat regimul legal de viteză.

Deasemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 4 permise de conducere.

          Exemplu:

O echipă din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au  depistat pe N.ADRIAN, de 19 ani, din comuna Mârşani, Dolj conducând un autoturism, pe b.dul Decebal, cu viteza de 119 km/h.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 765 lei conform O.U.G. 195/2002.