IPJ Dolj: Poliţiştii cu ochii pe comerţul de miei

politisti miei IPJ Dolj: Poliţiştii cu ochii pe comerţul de miei poze

În cursul zilei de joi, 2 mai, 67 de poliţişti din cadrul IPJ Dolj, în colaborare cu 8 medici din cadrul DSVSA Dolj au executat o acţiune în târgurile şi pieţele din judeţ în scopul prevenirii şi combaterii actelor de comercializare a mieilor şi altor produse din carne specifice Sărbătorilor Pascale, efectuate fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Echipele mixte formate din poliţişti de la Serviciul de Investigarea Fraudelor (10 polițiști), formaţiunile de ordine publică (42 de polițiști), poliţie rutieră (10 polițiști) şi medici veterinari, în colaborare cu agenţi ai Poliţiei Locale Craiova au vizat în principal locurile de comercializare a produselor din carne (hala de carne din Piaţa Centrală, locaţia aprobată pentru sacrificarea mieilor din strada Brestei, Craiova) dar şi alţi agenţi economici care desfăşoară activităţi de comerţ în pieţele agroalimentare.
Polițiștii au verificat 6 piețe agroalimentare, 10 târguri și oboare și au controlat un total de 71 de societăți comerciale, iar poliţia rutieră a acţionat pentru verificarea existenţei documentelor de transport pentru autovehiculele care transportă animale, dar şi pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate din preajma pieţelor şi târgurilor.

politisti miei 1 IPJ Dolj: Poliţiştii cu ochii pe comerţul de miei poze
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 65 abateri de natură contravenţională, din care 20 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicite, 3 pentru încălcarea prevederilor HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 11.415 lei.

 

Exemple:
1. În Târgul de Săptămână din cartierul 1 Mai a fost depistat N.MARINICA, 45 de ani, din comuna Tuglui, Dolj care expunea spre vânzare miei fără a fi în posesia documentelor sanitar veterinare. A fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 720 lei, conform HG 984/2005.
2. În Piaţa agroalimentară 1 Mai a fost depistat S.VASILE, 52 de ani din comuna Jina, Sibiu, care nu a respectat normele sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor privind conditiile de depozitare a mieilor, fiind sanctionat contraventional cu amendă în sumă de 2000 lei, conform HG 984/2005