IPJ Dolj: Pieţele, “periate” de poliţie şi OPC

capraru politia piata IPJ Dolj: Pieţele, periate de poliţie şi OPC poze

În cursul zilei de ieri, 30 poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor împreună cu 60 poliţişti din cadrul Poliţiei Craiova cu sprijinul a doi specialişti din cadru OPC – Dolj şi 10 agenţi ai Poliţiei Locale Craiova au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală, acţionând totodată şi pentru protejarea populaţiei împotriva activităţilor ilicite de comerţ din pieţele agroalimentare din Craiova.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost efectuate verificări şi controale la 72 societăţi comerciale şi la 35 persoane fizice. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 43 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 67 050 lei, dintre care 34 sancţiuni au fost aplicate conform Legii 12/1990, 3 amenzi conform HCL 201/2011, 3 sancţiuni au fost aplicate conform OUG 195/2004.
Deasemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 4039 lei pentru care comercianţii nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Exemplu: Cu ocazia controlului efectuat în Piaţa 1 Mai din Craiova, a fost identificată I.MARIETA, din comuna Podari, Dolj, care a comercializat cantitatea de 105 kg roşii pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.500 lei conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea sumei de 700 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de legume pentru care nu deţinea documente de provenienţă.