IPJ Dolj: PATRU PERSOANE CERCETATE PENTRU BRACONAJ CINEGETIC – VIDEO

 

În noaptea de 29/30.01.2013, în jurul orei 02.40, poliţiştii Postului de Poliţie Rojişte au fost anunţaţi de paznicii fondului de vânătoare 39 Murta şi 49 Bratovoieşti cu privire la faptul că pe teritoriul acestor fonduri de vânătoare se desfăşoară activităţi de braconaj, auzindu-se mai multe focuri de armă.
Poliţiştii s-au deplasat la locaţia indicată şi, în jurul orei 03.00 au observat un autovehicul de teren în care se aflau 4 (patru) persoane.
La vederea echipajului de poliţie, cele patru persoane au abandonat autovehiculul şi au încercat să fugă, poliţiştii reuşind prindere a doi dintre ei, fiind identificaţi în persoana lui Ş.ALIN, 27 de ani şi V.ADRIAN, 29 de ani, ambii din Craiova.
Cei doi au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie, iar în urma aprofundării cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi au mai fost însoţiţi de S.VALENTIN, 25 de ani şi N.FLORIN, 36 de ani, din Craiova, iar în cursul nopţii, aceştia au împuşcat un iepure cu arma de vânătoare aparţinând lui S.VALENTIN.
Deasemenea, s-a stabilit faptul că cei patru, la vederea poliţiştilor, au aruncat iepurele împuşcat în pârâul Jieţ, de unde a fost recuperat de către poliţişti şi înaintat Direcţiei Sanitar Veterinare pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
Cei doi făptuitori prinşi au recunoscut fapta comisă, pe numele celor patru s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, prev. şi ped. de art 42, lit. a şi k din Legea 407/2006.
Autovehiculul folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat în vederea confiscării, poliţiştii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate participaţia fiecărui făptuitor la comiterea infracţiunii.