IPJ Dolj: Acţiunile din domeniul morărit – panificaţie continuă. 6 brutari amendaţi

 

Ieri, 05.11.2013, în derularea activităţilor specifice desfăşurate în cadrul acţiunii „VATRA 2013” poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificaţie” au fost efectuate verificări şi controale la 8 societăţi comerciale verificate.
Deasemenea, poliţiştii au efectuat controale şi la 5 mijloace de transport, ocazie cu care au fost constatate 6 abateri de natură contravenţională, în valoare de 27.500 lei; iar valoarea bunurilor confiscate se ridică la suma de 1.175lei, reprezentând contravaloarea a 865 kg făină şi 500 pâini
Exemplu:
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Craiova, administrată de către V.PETRIŞOR s-a constatat că societatea produce şi comercializează pâine, fără a justifica cu documente legale produsele rezultate şi materia primă.
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 6.000 lei conform prevederilor din Legea 12/1990 Rep., dispunându-se totodată confiscarea sumei de 300 lei reprezentând contravaloarea a 300 kg făină fără documente de provenienţă.