Ionuţ Stroe: “Se încheie doi ani de coşmar marca Băsescu-Boc-PDL”

stroe pnl Ionuţ Stroe: Se încheie doi ani de coşmar marca Băsescu Boc PDL poze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la sfârşitul săptămânii, cu nonşalanţă, că nu are nimic împotriva măsurii revenirii salariilor bugetarilor la nivelul din 2010. De parcă ar trebui să îi fie cineva recunoscător că el, preşedintele ţării, nu are nimic împotriva unui lucru firesc. Remarc totuşi faptul că şi-a adus aminte singur cum au trecut exact doi ani de când anunţul său cu privire la tăierile de 25 la sută din salarii a produs şoc în rândul a sute de mii de familii din România. Remarc acest lucru pentru că preşedintele de obicei uită lucruri.

 

Plecarea PDL de la putere marchează sfârşitul a doi ani de coşmar. Acest coşmar nu a afectat numai bugetarii, ci a afectat întreaga societate ca sistem. În niciun caz nu este o coincidenţă, aşa cum vrea domnul Băsescu să insinueze, faptul că salariile bugetarilor revin la valoarea de acum doi ani imediat după ce PDL a plecat de la putere. Singura „coincidenţă” este faptul că PDL nu mai are pârghiile să îşi creeze surse alternative de fonduri de la bugetul de stat pentru clientela politică şi pentru mită electorală.

 

Şi deşi reprezentanţii noului guvern susţin că situaţia economiei este mai gravă decât lăsa fostul premier să se înţeleagă, faptul că există respectul pentru cetăţeni şi voinţa politică să fie îndreptate lucrurile, a făcut ca măsura revenirii la salariile din 2010 să poată fi posibilă. În niciun caz imposibilă, aşa cum nu pierdea niciun membru PDL şansa să afirme cu orice ocazie.

 

În măsura în care anunţul de acum doi cu privire la micşorarea drastică a salariilor în sectorul bugetar a declanşat o perioadă cruntă de austeritate pentru întreaga Românie (minus clientela PDL), am convingerea că măsura revenirii la valoarea salariilor din 2010, anunţată deja ca măsură prioritară a noului guvern, va marca nu doar sfârşitul a doi ani de coşmar, ci şi începutul revenirii la normalitate, la o perioadă de reglare a mecanismelor economice care să impulsioneze motoarele economiei ţării.