Ion Prioteasa militează pentru salvarea Culelor din Oltenia

dindirica prioteasa1 Ion Prioteasa militează pentru salvarea Culelor din Oltenia poze

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, trage un semnal de alarmă în privința salvării și conservării Culelor din Oltenia, două dintre acestea aflându-se în comunele Cernătești și Brabova. În cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat că, în perioada următoare, CJ Dolj și Muzeul Olteniei vor prelua de la autoritățile locale din Cernătești Cula Cernăteștilor, clădire care va intra într-un amplu proces de reparație și conservare.

„Una dintre temele Expoziției Bienalei de Arhitectură, vernisată la Muzeul Olteniei, s-a referit la culele din regiunea noastră, având chiar și un titlu sugestiv «SOS Culele din Oltenia». Acestea sunt într-o stare avansată de degradare și cred că pentru salvarea lor ar trebui să intervină fie Ministerul Culturii, fie comunitățile locale pe raza cărora se află.

Din păcate însă, în privința multora dintre aceste cule nu este rezolvată încă problema proprietății acestora, în sensul că unele sunt revendicate. În județul Dolj, avem două cule: una la Brabova și o a doua la Cernătești. Pentru Cula de la Cernătești situația juridică este clară, în sensul că ea aparține comunității locale, care a mai încercat să facă ceva pentru a o aduce într-o stare care să poată fi redată circuitului turistic.

Am vorbit și cu conducerea Muzeului Olteniei, care s-a deplasat la fața locului pentru a vedea care este starea acestor cule, am discutat și cu primarii celor două localități. Cu primarul de la Cernătești am avut o ultimă convorbire chiar astăzi (miercuri) și am stabilit împreună ca în prima ședință de Consiliu Local această culă să fie transferată, cel puțin pentru o perioadă de timp, Consiliului Județean Dolj, pentru ca noi, mai departe, s-o dăm către Muzeul Olteniei și s-o prindem într-un program de reparație pentru a putea s-o introducem într-un circuit turistic.

În ceea e privește Cula de la Brabova, acolo este o problemă, pentru că există persoane care o revendică, dar am stabilit cu primarul și cu autoritățile locale ca să intre în această proprietate și să o acopere cumva pentru a o proteja. Între timp noi vom demara o corespondență ca să putem face același lucru ca la Cernătești, adică o reparație după care s-o redăm din nou localității, comunității de acolo. Vrem să păstrăm și să conservăm cele mai vechi imobile de patrimoniu din județul Dolj.

Este vorba de trecutul și de istoria noastră, pe care nu o putem lăsa la întâmplare și de care trebuie să ne îngrijim. În definitiv vorbim de o Craiova culturală, de un județ Dolj cultural și suntem obligați să încercăm să intervenim acolo unde putem salva patrimoniul național cultural”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

„Cula Izvoranu” din comuna Brabova este situată în partea de vest a comunei Brabova, construcția sa fiind estimată a se fi realizat în perioada anilor 1780-1790.

„Cula Cernăteștilor” din comuna Cernătești este situată pe un mic dâmb, construcția sa fiind datată de la 1600.

 

BIROUL DE PRESĂ