Ion Prioteasa le-a arătat americanilor potenţialul Doljului

 

prefectura cj dolj 1 Ion Prioteasa le a arătat americanilor potenţialul Doljului poze

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, şi deputatul PSD Valeriu Zgonea, s-au întâlnit astăzi la Craiova cu reprezentanți ai Ambasadei SUA la București, James Stewart și Timothy Peltier. Aceştia s-au arătat interesaţi de  oportunităţile pe care Doljul le poate oferi  investitorilor. Oficialii americani au vizitat şi orașul Segarcea și comuna Perișor, deoarece au dorit să se întâlnească și cu reprezentanți ai administrației publice locale.

„Alegerea Craiovei și a Doljului pentru a întreprinde o vizită nu este întâmplătoare, aici derulându-se cea mai importantă investiție americană din România, Fabrica Ford. De asemenea, la 60 de kilometri de Craiova este baza militară de la Deveselu, unde vor ajunge peste puțin timp militari americani. Au dorit să intre în contact cu autoritățile din județul Dolj, în acest sens întâlnindu-se cu mine și cu domnul prefect, dar și cu autoritățile locale din Segarcea și Perișor. Împreună cu reprezentanții Ambasadei SUA la București am luat pulsul comunităților locale, ei fiind interesați de starea de spirit a autorităților locale și a oamenilor acum, înainte de alegeri. Au fost încântați de ce am realizat cu fondurile comunitare, de infrastructura rutieră, mai ales că drumul care duce la  Segarcea a fost reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Le-am vorbit și de oportunitățile investiționale, de potențialul pe care îl are municipiul Craiova și județul Dolj în ceea ce privește dezvoltarea unei afaceri. Au fost foarte interesați să stea de vorbă și cu un întreprinzător local. În acest sens ne-am întâlnit cu omul de afaceri Mihai Anghel, care le-a prezentat investiția în Crama de la Segarcea și podgoriile de acolo. Pe parcursul acestei vizite am fost însoțit de deputatul PSD Valeriu Zgonea”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.