Interviu / Radu Preda, directorul RAADPFL: „Riscăm să rămânem fără Grădină Zoologică”

 

preda.jpg Interviu / Radu Preda, directorul RAADPFL: „Riscăm să rămânem fără Grădină Zoologică” poze

Radu Preda, noul şef de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) a declarat pentru oltenasul.ro că a început deja să gândească un plan de înverzire a Craiovei. Directorul regiei susţine că nu va face concedieri pe criterii politice, urmărind în schimb să le mărească salariile subordonaţilor săi. Preda a subliniat că riscăm să rămânem fără Grădina Zoologică dacă nu sunt luate urgent măsuri.

Rep: Care este situaţia Grădinii Zoologice din Craiova? Avizul de funcţionare expiră la sfârşitul anului

Radu Preda: Până pe data de 22 decembrie 2012 mai avem aviz de funcţionare la Grădina Zoologică. Din păcate, vechiul primar nu a urgentat această problemă şi riscăm să rămânem fără Grădină Zoologică. Este adevărat, în 2007 a fost aprobat un proiect de adaptare a Grădinii la normele europene, însă, de atunci, această problemă a fost abandonată, nefiind alocaţi banii necesari. Mai exact, din partea CL ne trebuie o finanţare de 25%, urmând ca restul de 75% din banii necesari să fie obţinuţi de la Ministerul Mediului.

Am găsit însă înţelegere la actualul edil şef, Olguţa Vasilescu, care şi-a dat acordul să introducem pe ordinea de zi a şedinţei CL, din această lună, proiectul privind Grădina Zoologică. După ce vom obţine acordul consiliului vom înainta proiectul către Ministerul Mediului.

Rep: Ce vă propuneţi din noua funcţie de director al RAADPFL?

Radu Preda: În primul rând un oraş cu mulţi pomi şi multe spaţii verzi bine îngrijite, sub îndrumarea unor specialişti în peisagistică. Dacă totul va decurge aşa cum îmi propun, va fi nevoie şi de noi angajări la spaţii verzi. Acum încerc să găsesc o soluţie şi pentru a colabora cu asociaţiile de proprietari pentru îngrijirea spaţilor verzi din faţa blocurilor. Aceasta este o reală problemă, pentru că cei mai mulţi locatari neglijează acest aspect.

Doresc o strânsă colaborare şi cu şcolile din Craiova, pe partea de spaţii verzi. Mai exact doresc să îi implic pe elevi într-un program de plantare a pomilor în curţile şcolilor. Spre exemplu şcoala nr. 36, din 1 Mai, duce lipsă la acest capitol. În acest mod vom contribui şi la înfrumuseţarea Craiovei.

Rep: Se tot vorbeşte de concedieri la nivelul primăriei şi a regiilor din subordine. Aveţi deja o listă neagră a angajaţilor care vor fi daţi afară?

 Radu Preda: Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Am venit în fruntea acestei regii pentru a aduce îmbunătăţiri, nu să concediez oamenii. În prezent Curtea de Conturi se află în control la regie şi aştept să îmi prezinte raportul pentru a vedea dacă ceva nu este în ordine. Dacă există probleme şi angajaţi responsabili de ele, atunci voi lua măsurile necesare. În niciun caz nu vor face concedieri pe criterii politice. Mai mult vreau să propun primarului ca, începând de anul viitor, să încercăm să mărim salariile angajaţilor de aici, pentru că stau foarte prost la acest capitol.

Rep: Ce măsuri aţi luat pentru ajutarea angajaţiilor de la spaţii verzi, în perioada caniculei?

 Radu Preda: Am redus programul de muncă al angajaţiilor de la spaţii verzi. Dacă în mod normal lucrau între 8-16, de marţi, programul este între 7-13. Decizia a fost luată din cauza că, în perioada următoare, este anunţată caniculă. Drept urmare m-i s-a părut firesc să nu obligăm oamenii să muncească în aceste condiţii. Chiar în ziua în care am instituit această măsură au venit în control şi cei de la ITM (Inspectoratul de Stat în Construcţii), pentru exact acelaşi motiv.