Îngheață salariile și la CJ Dolj

prefectura cj dolj 1 Îngheață salariile și la CJ Dolj poze

Autoritățile județene vor plafona, pe modelul primăriei Craiova, salariile funcționarilor publici din aparatul propriu și instituțiile subordonate, la nivelul înregistrat anul trecut, în luna decembrie, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de consiliu județean din 30 ianuarie.

„Având în vedere anvelopa bugetară preconizată pentru anul 2020, dar și obligativitatea respectării principiului ierarhizării salariilor, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, se impune ca, în anul 2020, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2020, salariile de bază brute lunare ale personalului aparatului de specialitate al Consiliului Județean Dolj și al instituțiilor subordonate Consiliului Județean Dolj, ale căror salarii au fost stabilite prin Hotărâre a Consiliului Județean Dolj, să se mențină la nivelul lunii decembrie 2019”, se arată în raportul întocmit de funcționarii CJ Dolj.

În lipsa unei astfel de hotărâri, salariile din administrația județeană ar fi crescut direct proporțional cu creșterea salariului minim pe economie, așa cum prevedea reglementarea anterioară adoptată de consilierii județeni.