Senatorul PNL Dolj Mario Ovidiu Oprea în sfătuieşte pe guvernanţi “să pună mâna pe treabă” şi să rezolv problemele moldovenilor inundaţi.
“Vă amintiţi că Guvernul Tăriceanu a alocat 8,5 milioane de euro pentru acea zonă, numai că apoi a venit domnul Boc şi toţi banii au fost direcţionaţi pentru sălile de sport ale clientelei PDL. Pot fi găsite soluţii pentru această problemă, dar soluţii serioase, nu de genul «mutaţi casele mai sus», cum îi sfătuieşte domnul preşedinte pe sinistraţi. Soluţii pot fi găsite inclusiv prin convocarea CSAT pe acest subiect, un gest normal, care ar trebui făcut de preşedinte”, a spus senatorul de Dolj. Oprea a criticat şi conduita primului ministru şi a eşalonului doi al guvernării. “Din păcate, ceea ce se observă acum e că se poate pune semnul egal între strategia de apărare şi strategia de inundare a ţării. Apa cucereşte cât şi când vrea din teritoriul României, inexplicabil de uşor. Cred că e momentul ca domnul preşedinte să treacă peste complexul scăderii în sondaje, iar domnul Boc să-şi şteargă urmele de omletă şi de roşii de pe haine şi parbriz şi să pună mâna pe treabă, să caute soluţii pentru aceste probleme. La fel, prefectul Eugen Georgescu, când nu e ocupat cu prezentarea prefecturii, să pună mâna pe telefon şi să sune în Austria sau unde trebuie, pentru că în perioada următoare s-ar putea să avem şi noi probleme de acest gen pe Valea Dunării”, a spus Mario Oprea.



NOU PE BLOG: România va avea mari probleme cu plata datoriilor 
