Îndemn anti-revoluţionar pentru Geoană: Mircea, fă-te că lucrezi în “Casa PSD”

m zgonea valeriu Îndemn anti revoluţionar pentru Geoană: Mircea, fă te că lucrezi în Casa PSD poze

Deputatul Valeriu Zgonea îl sfătuieşte pe Mircea Geoană să iasă din corul nemulţumiţilor şi să pună umărul la munca de partid.

“Nemulţumitul” Geoană, luat în colimator de conducerea centrală a PSD, primeşte un bobârnac şi din propriul colegiu senatorial, mai precis de la unul din cei doi deputaţi PSD alături de care a candidat în alegerile parlamentare din 2008. Deputatul Valeriu Zgonea îi aduce aminte lui Geoană de perioada în care era preşedinte al PSD şi se arăta deranjat de “nemulţumiţii” care se coalizau contra sa, îndemnându-l să treacă peste episodul pierderii şefiei PSD şi să pună osul la munca de partid.

“În fiecare dintre aceste momente, Mircea Geoana a considerat, pe drept cuvant, ca este atacata unitatea partidului si este deturnata agenda noastra politica. Ceea ce nu reusesc sa inteleg este de ce Mircea Geoana face acum exact aceleasi lucruri pe care atunci le condamna: ii invrajbeste pe  nemultumiti si ataca unitatea partidului. Partidul pe care domnia sa il considera “casa” are sufrageria unde primim oaspeti, dar are si camera de lucru. Eu nu-i sugerez nici un moment ca a venit timpul sa se retraga, nici sa faca pasi in spate sau in fata, ci doar ii aduc aminte de faptul ca se afla intr-o alta etapa a carierei sale politice. Victor Ponta nu este personajul pozitiv, iar Mircea Geoana nu a devenit peste noapte oaia neagra a partidului. Victor Ponta este presedintele PSD si are un obiectiv de indeplinit – castigarea alegerilor locale si parlamentare –, iar Mircea Geoana are obligatia sa participe la acest efort. Mircea Geoana nu trebuie sa uite niciun moment ca, atat timp cat a fost presedinte, partidul i-a stat mereu alaturi. Indiferent cine a uneltit impotriva sa, PSD i-a fost loial. Il asigur pe Mircea Geoana ca PSD va sta si acum alaturi de presedintele sau, Victor Ponta. Iar domnia sa are datoria si obligatia morala de a fi loial partidului care i-a oferit atat de mult”, scrie deputatul Valeriu Zgonea pe site-ul personal.