Încă un etaj reabilitat la spitalul nr. 4 din Craiova

Edilii au finalizat reabilitarea a încă un etaj din clinica II neurologie a spitalului nr. 4 din Craiova, proiectul de aproximativ 500.000 de lei noi cuprinzând, pe lângă lucrări de igienizare și reparații, achiziția de mobilier nou și de televizoare pentru saloanele din incintă.


„Ne-am obișnuit cu lucrurile bune la Spitalul nr. 4. E pentru a doua oară în acest an când ne aflăm aici, astă-vară am vizitat o altă secție reabilitată. Felicit tot colectivul pentru că au susținut în permanență inițiativa  reabilitarii secțiilor, pentru că se întâmplă de multe ori în alte părți ca banii de investiții alocați să nu poată fi folosiți, la sfârșitul anului banii revin la Primărie și investiția nu s-a realizat. Mai avem un proiect cu secția de recuperare și sperăm ca până la sfârșitul anului să ne mai chemați o dată aici să vedem o altă secție reabilitată. Investițiile în sănătate dunt o prioritate de pe vremea doamnei primar Lia Olguța Vasilescu și noi ne străduim să ne menținem pe aceeași linie. După cum știți toate spitalele din Craiova sunt în același ritm, spitalul Victor Babeș are două proiecte foarte îndrăznețe, unul este de reabilitare termică a corpului central care este depus la Ministerul Dezvoltării, care a trecut de toate fazele și așteptăm semnarea contractului de finanțare și altul pentru construirea unei noi locații noi, o secție de radiologie.La spitalul Filantropia se lucrează la secția de hematologie și este depus proiectul de reabilitare a ambulatoriului, de asemenea așteptăm sugestii de la conducerea celor trei spitale pentru anul 2019 pentru a putea continua cu investițiile”, a declarat primarul Mihail Genoiu.

„Și pentru personalul care lucrează aici această reabilitare înseamnă foarte mult, pentru ca este foarte important sa poți să îți desfășori activitatea într-un mod cât mai plăcut, să îți fie drag să intri în secție, dar cel mai important este pentru pacienții noștri care au parte de condiții civilizate. Se vede că saloanele sunt curate, lenjeriile sunt curate și după cum am văzut pe posturile de televiziune imagini cu spitale care arătau mai rău decît orice clădire părăsită, nu este cazul acestui spital. Din punct de vedere al condițiilor hoteliere este un plus și avem o permanentă preocupare să avem și medici pregătiți care să își facă datoria într-un mod profesionist”, a declarat șefa unității medicale.