Încă o săptămână seacă în Craiova

m robinet Încă o săptămână seacă în Craiova poze

Compania de Apă Oltenia şi Hidroconstrucţia SA anunţă noi lucrăi la reţeaua de apă în săptămâna 11-15 octombrie. 

Manevrele executate de constructori presupun decuplarea consumatorilor de la reţeaua de alimentare cu apă. Afectaţi vor fi săptămâna viitoare craiovenii din cartierul 1 Mai, după cum arată comunicatul Companiei de Apă Oltenia.

“Vă informăm că în săptămâna 11 octombrie – 15 octombrie 2010 vor avea loc lucrări de
cuplare/decuplare a conductelor.
Lucrările vor fi efectuate la solicitarea S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., antreprenorul general
al lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de alimentare cu apă potabilă în Municipiul Craiova, cu ocazia
finalizării lucrărilor de reabilitare /restructurare a reţelei publice de apă potabilă, prevăzute în cadrul
programului ISPA.
Lucrările menţionate se vor desfăşura astfel:
a) În ziua de luni 11 octombrie 2010_ se vor efectua:
« manevre de cuplare/decuplare de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între
orele11:00 – 16:00, în Cartierul 1 Mai, zona cuprinsă între Bulevardul 1 Mai, Strada Nicolae
Romanescu, Strada Popoveni, Strada Râului, până la Spitalul nr.1;
b) În ziua de marţi 12 octombrie 2010 se vor efectua:
« manevre de cuplare/decuplare de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între
orele 10:00 – 15:00, în următoarele cartiere:
« Cartierul Lascăr Catargiu;
« Cartier 1 Mai, zona delimitată de Bulevardul 1 Mai, Strada Dealul Spirei, Strada Râului, Strada
George Bibescu;
c) În ziua de miercuri 13 octombrie 2010_ se vor efectua:
« manevre de cuplare/decuplare de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între
orele 11:00 – 16:00, în Cartier 1 Mai, zona delimitată de Bulevardul 1 Mai, Strada Tabaci, Strada
Râului, Strada Tecuciului, Strada George Bibescu;
d) În ziua de vineri 15 octombrie 2010_ se vor efectua:
« manevre de cuplare/decuplare de conducte cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între
orele 10:00 – 15:00, în următoarele cartiere:
– cartier 1Mai, zona delimitată de Bulevardul 1 Mai, Strada Dealul Spirei, Strada Râului, Strada
George Bibescu;
– Cartier Lascăr Catargiu;

Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi
umplere a reţelei publice de distribuţie a apei potabile, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii
apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita
consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratorul de analiză a apei potabile, va monitoriza
permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a reţelei publice de distribuţie”, precizează comunicatul Companiei de Apă Oltenia.