Inaugurare udată de ploaie la Expo-flora – video

m expoflora1 Inaugurare udată de ploaie la Expo flora   video poze

Târgul de flori organizat de primăria Craiova în centrul oraşului a fost inaugurat ieri oficial, pe ploaie, de reprezentanţii municipalităţii.

Cum vremea nu oferea tocmai cele mai bune condiţii de stat afară, darăminte de inaugurări fastuoase, edilii au redus ceremonia la minimul necesar. Viceprimarul Teodor Sas a deschis oficial târgul de flori, devenit, din acest an, unul internaţional, urând participanţilor vânzări mari şi vreme cât mai bună.

Restul oficialilor prezenţi la inaugurare au rămas la adăpost sub copertine

m directori expoflora Inaugurare udată de ploaie la Expo flora   video poze

“Continuăm această tradiţia cu organizarea Expo-flora. Acum nu sunt chiar condiţii ideale, dar sperăm ca, până în data de 6 iunie, când se încheie târgul, să avem parte de vreme mai bună, iar craiovenii să profite şi să viziteze standurile de flori. Avem 61 de participanţi în acest an, dintre care numai 12 din Craiova şi, în plus avem şi comercianţi de peste graniţă, deci putem spune că târgul de flori a căpătat deja o importanţă internaţională”, a spus Sas.