IJJ Dolj: Măsuri de ordine publică la Secu

jandarmi grade IJJ Dolj: Măsuri de ordine publică la Secu poze

Duminică, 07 octombrie a.c., în intervalul orar 07.00 – 15.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu lucrători din cardul I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia slujbei de sfinţire a bisericii cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, din comuna Secu, judeţul Dolj.
Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.
În situaţia în care cetăţenii sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, aceştia pot sesiza despre producerea unor astfel de fapte cel mai apropiat reprezentant al forţelor de ordine în vederea luării cu maximă operativitate a măsurilor legale specifice situaţiei respective sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.