IJJ Dolj: Jandarmii doljeni asigură ordinea publică la manifestările organizate în județul Dolj

 Duminică, 11 mai a.c., cu ocazia desfăşurării Sărbătorii câmpeneşti „Floarea de Salcâm”, eveniment organizat în localitățile Celaru (11.00 – 19.00) și Desa (15.00 – 23.00), efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, împreună cu cadre ale I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor desfăşura acţiuni specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe parcursul desfăşurării acestor evenimente.

Deoarece se preconizează participarea unui număr mare de persoane, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la locul desfăşurării activităţilor dedicate acestei sărbători, precum şi pe traseele de sosire şi plecare a participanţilor.

Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.

 

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să manifeste atenţie pe traseele de deplasare.

De asemenea, Jandarmeria recomandă cetăţenilor, ca în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Totodată, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii care participă la aceste evenimente împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.

   În situaţia producerii unor incidente sau încălcări ale prevederilor legale, cetățenii pot sesiza despre producerea acestor fapte cel mai apropiat reprezentant al forţelor de ordine în vederea luării cu maximă operativitate a măsurilor legale specifice situaţiei respective .

 

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul – IJJ Dolj