IJJ Dolj: Jandarmii asigură ordinea de Sf. Maria

jandarmi grade IJJ Dolj: Jandarmii asigură ordinea de Sf. Maria poze

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările organizate şi desfăşurate cu ocazia sărbătorii religioase Sf. Maria, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu lucrători ai I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor manifestări publice organizate în localităţile Bechet, Gîngiova, Caraula, Drănic şi Sălcuţa.
De asemenea, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj vor participa la misiuni de menţinere a ordinii publice, în sistem integrat, cu efective de poliţie la activităţile organizate în localităţile Sopot, Bratovoieşti, Teasc, Cîrcea, Bulzeşti şi Vîrtop.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale în vederea asigurării unui climat civic corespunzător desfăşurării activităţilor publice.
Jandarmii doljeni îi sfătuiesc pe participanţii la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice