IJJ Dolj: Cadouri pentru copiii de la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Vasile” din Craiova

 

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos reprezintă pentru toţi credincioşii un prilej de bucurie, fiecare dintre ei dorind să sărbătorească cu cei dragi acest moment important din viaţa religioasă.

Fiecare om doreşte să fie în centrul atenţiei familiei sale, bucurându-se de căldura căminului şi nimic nu face ca aceste Sărbători Sfinte să fie petrecute mai plăcut decât în cadrul familiei, cu toţi membrii săi. Din păcate, însă, nu toţi oamenii se pot bucura de căldura căminului existând şi oameni aflaţi în diferite nevoinţe şi neputinţe, care trăiesc singuri în tristeţe sufletească.

cadouri copii jandarmi IJJ Dolj: Cadouri pentru copiii de la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Vasile” din Craiova  poze

       Pentru ca 13 preşcolari de la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Vasile” din Craiova să se bucure de aceste sărbători şi să simtă minunata atmosferă a Crăciunului, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj le-au făcut miercuri, 17 decembrie a.c., o vizită semenilor lor.

Bucuroşi că în Ajunul Crăciunului pot să aducă o rază de lumină în sufletele acestor copii, cărora soarta le-a hărăzit o viaţă mai grea, jandarmii au devenit pentru o clipă Moş Crăciun şi le-au dăruit băuturi răcoritoare, alimente specifice sărbătorilor de iarnă şi articole vestimentare, încercând să le transmită câte ceva din spiritul acestora.

Drept răsplată pentru cadourile primite, copii au prezentat mini-spectacolul „Dansul fulgilor de nea” şi au oferit jandarmilor felicitări lucrate manual cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului.

Acest gen de acţiuni vor continua şi în perioada imediat următoare şi au caracter voluntar, fiecare jandarm contribuind cu diverse sume de bani, spiritul acesteia urmărind să demonstreze că omenia, bunătatea şi solidaritatea sunt caracteristice jandarmilor, fiind alături de semenii lor atât de-a lungul anului cât şi cu ocazia uneia dintre cele mai frumoase sărbători ale lumii creştine – Crăciunul.

 

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul