IJJ Dolj: Cadouri pentru copii

 

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos reprezintă pentru toţi credincioşii un prilej de bucurie, fiecare dintre ei dorind să sărbătorească cu cei dragi acest moment important din viaţa religioasă.

Bucuroşi că în Ajunul Crăciunului pot să aducă un zâmbet pe chipurile unor copii, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au devenit pentru o clipă Moş Crăciun şi, însoţiţi de preotul unităţii, au făcut o vizită unei familii nevoiaşe din judeţul Dolj, unde au împărţit produse alimentare specifice acestor sărbători, articole vestimentare, aparatură electrocasnică şi jucării, astfel încât aceştia să se poată bucura de spiritul şi magia Sfintei Sărbători a Crăciunului.

Acţiunea s-a desfăşurat voluntar, spiritul acesteia urmărind să demonstreze că  solidaritatea şi bunătatea sunt caracteristice jandarmilor, fiind alături de semenii lor cu ocazia uneia dintre cele mai frumoase sărbători ale lumii creştine – Crăciunul.

 

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj