IJJ Dolj: ACŢIUNI DE PREVENIRE ÎN ŞCOLI

jandarm scoala copii IJJ Dolj: ACŢIUNI DE PREVENIRE ÎN ŞCOLI poze

Luni, 11 februarie a.c., cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene 112, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, au organizat şi desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Al. Macedonski” din Craiova, o activitate educativ-preventivă la care au participat elevi din clasele V – VIII, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
În cadrul acestei întâlniri au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu elevii în scopul prezentării importanţei şi rolului Serviciului Unic Apeluri de Urgenţă 112, iar sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, au fost principalele mesaje transmise celor prezenţi.
Această acţiune s-a bucurat de receptivitate din partea celor 150 de elevi aflaţi sub îndrumarea doamnelor director Carmen Nicoli şi Loredana Enache şi a doamnei prof. Melania Iacob – Calcinoschy, fiind stabilite totodată şi alte activităţi similare pe viitor.
Personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj desfăşoară asemenea activităţi prin programele proprii de acţiune, precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova şi judeţul Dolj, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora şi a activităţii educative.

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj