IJJ: Băileştean cu cutiţ la cingătoare, prins de jandarmi

cutit IJJ: Băileştean cu cutiţ la cingătoare, prins de jandarmi poze
Luni, 16 iulie a.c., în jurul orei 06.30, efectivele Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Băileşti din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Băileşti, s-au sesizat cu privire la faptul că, pe strada Locotenent Becherescu din localitate, un tânăr are asupra sa un cuţit, la centura pantalonilor, iar la vederea efectivelor de jandarmi a intrat într-un magazin.
Jandarmii au intrat în incinta magazinului şi au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia, constatând că se numeşte I. A., de 24 ani, din Băileşti, iar în urma primelor verificări efectuate în magazin au găsit un cuţit cu lama în lungime de 23 cm. aruncat lângă un automat de cafea.
Fiind întrebat cu privire la provenienţa cuţitului, I.A. a recunoscut că îi aparţine şi a avut cuţitul asupra sa, iar la apariţia jandarmilor în magazin la abandonat lângă automatul de cafea.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port al cuţitului, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Cuţitul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar actele premergătoare de constatare urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice