Igienizare în zona barajului Ișalnița, de Ziua Mondială a Apei

 

Compania de Apă Oltenia a continuat, marți, activitățile destinate sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei.

Împreună cu colegii de la Administrația Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, angajați ai Companiei de Apă Oltenia au desfășurat o amplă acțiune de igienizare în zona barajului de la Ișalnița. De pe ambele maluri ale Jiului au fost strânse toate gunoaiele găsite, adunându-se zeci de saci cu pet-uri, deșeuri menajere și tot felul de gunoaie pe care oamenii le aruncă pe malul apei, fără să țină seama de faptul că acest lucru generează poluare. Sacii cu deșeuri au fost preluați de voluntari ai Asociației “Ape fără Plastic”, care ne-au fost parteneri în această activitate, fiind transportați în locurile special amenajate.

Am încercat prin această acțiune să atragem atenția asupra importanței protejării acestei resurse prețioase, care este apa, iar astfel de activități vor fi organizate și în perioada următoare.

*

Ziua Mondială a Apei este marcată în fiecare an, la data de 22 martie. Este o zi în care este sărbătorită apa şi în care se atrage atenţia la nivel mondial asupra populaţiei care suferă de lipsa apei, dar şi a poluării apelor. Anual, Ziua Mondială a Apei are o temă, cea de anul acesta fiind concentrată pe Valorizarea apei.

Ziua a fost instituită la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro din 22 decembrie 1992, prin hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day), rezoluţia 47/193.

 

Conducerea

Companiei de Apă Oltenia