Hoți de lemne și lucernă, prinși de jandarmii doljeni

 

Duminică, 02 august a.c., în jurul orei 00.20, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Băileşti – I.J.J. Dolj, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice pentru combaterea faptelor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos, au depistat în flagrant, în localitatea Bistreţ, doi tineri ce aveau încărcată, într-un autoturism, mai mulţi arbori, fără documente de provenienţă.

La vederea forţelor de ordine, cei doi tineri au încercat să fugă de lângă autoturism, sens în care jandarmii au procedat la oprirea şi legitimarea acestora, constatând că se numesc C.V., în vârstă de 30 ani şi N. A., în vârstă de 17 ani, ambii din localitatea Bistreţ.

La faţa locului, a fost solicitat sprijinul de specialitate al reprezentanţilor Ocolului Silvic Segarcea, iar în urma verificărilor şi a măsurătorilor efectuate a rezultat faptul că aceştia aveau încărcată în autoturism cantitatea de 1,206 mc material lemnos esenţă plop, iar în pădure, la faţa locului a fost găsită tăiată ilegal cantitatea de 1,466 mc material lemnos.

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos, iar tinerii au fost conduşi la Postul de Poliţie Bistreţ şi au fost predaţi, împreună cu documentele întocmite, pentru continuarea cercetărilor.

 

În aceeaşi zi, în jurul orei 19.00, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Bechet – I.J.J. Dolj, au surprins în flagrant, în zona Tronsonului 2 Bechet pe suprafaţa unei parcele cu lucernă, pe numitul P.N, de 60 ani şi numita T.R., de 57 ani, ambii din Bechet, în timp ce tăiau şi încărcau cantitatea de 200 kg. lucernă într-o căruţă.

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  furt, iar persoanele în cauză au fost conduse la Secţia de Poliţie Bechet şi au fost predate, împreună cu documentele întocmite, pentru continuarea cercetărilor.

 

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj