Vineri dimineață, niciun drum județean nu este închis circulației rutiere. Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean Dolj, sprijinită de polițiști care au ajutat la fluidizarea traficului, intervine de mai bine de 48 de ore pentru deszăpezirea sectoarelor de drum acoperite.Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan afirmă că Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri acționa, vineri dimineață, în jurul orei 05.00, cu un număr de 60 de utilaje pe 33 de drumuri județene pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și la supralărgirii drumurilor. Drumarii au folosit aproximativ 250 de tone de material antiderapant, respectiv 200 tone nisip și 50 tone sare. „Vreau să mulțumesc celor de la Poliție care ne-au sprijinit prin acțiunile lor ca noi să putem deszăpezi sectoarele de drum afectate de ninsoare. S-a lucrat într-un ritm alert pentru lărgirea benzilor de circulație prin îndepărtarea zăpezii din aproprierea lateralelor carosabilului, pentru că au fost anunțate temperaturi scăzute și exista pericolul înghețului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan.Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, probleme au fost semnalate pe drumul județean DJ 641, în zona localității Mischii, unde, din cauza a doi stâlpi de electricitate care au căzut, s-a circulat cu dificultate, îngreunând intervenția utilajelor de deszăpezire a Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri. Ulterior, echipele de intervenție ale distribuitorului de energie electrică au reușit îndepărtarea stâlpilor de pe carosabil, utilajele acționând pe drumul județean DJ 641pentru îndepărtarea zăpezii.De asemenea, pe DJ 551 A, între localitățile Bratovoiești și Puțuri, drumarii au intervenit cu două freze pentru supralărgirea drumului. Între localitățile Puțuri și Leu, din cauza viscolului, stratul de zăpadă depășise un metru, drumarii acționând pentru degajarea zăpezii.„Ieri (joi), am fost solicitați de către cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență să intervenim cu un utilaj greu pentru a scoate o autoutilitară căzută într-un șanț de pe marginea drumului care leagă Podariul de Segarcea”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Cristinel Iovan. Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri, aflată în subordinea Consiliului Județean Dolj și care administrează o rețea de 1.100 kilometri de drumuri județene, are pregătite pentru a interveni la deszăpezire un număr de 116 utilaje
tags: cj dolj deszapezire drumuri judet sclpdCJ Dolj: Niciun drum închis în judeţ
Publicat in data de 27 January 2012Post din: Administraţie, Comunicate


NOU PE BLOG: România va avea mari probleme cu plata datoriilor 




