GUVERN: Suplimentare a bugetului MAI pentru asigurarea combustibilului pentru intervenţii

comunicatus GUVERN: Suplimentare a bugetului MAI pentru asigurarea combustibilului pentru intervenţii poze

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a făcut o informare în Guvern privind evoluţia fenomenelor meteorologice.

Astfel, ministrul Borbely a anunţat că, potrivit informaţiilor ANM, se va menţine şi mâine codul portocaliu pentru ger, iar mâine se va emite cod galben pentru fenomene meteorologice periculoase (vânt, ninsoare viscolită). Avertizarea va fi valabilă, cel mai probabil, începând de vineri la prânz. În cazul în care joi se vor înregistra precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, va fi emisă atenţionare de polei.

În acest context, Executivul a decis astăzi suplimentarea cu un milion de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului bugetul Ministerului de Interne pentru asigurarea combustibilului necesar intervenţiilor în perioada următoare pentru  structurile din subordine precum Jandarmerie, IGSU, Poliţie, Poliţia de frontieră.

Biroul de presă