GUVERN: Reuniunea trilaterală a Prim-miniștrilor României, Bulgariei și Serbiei de la Craiova – PROGRAM

Comunicat de presă privind şedința comună a guvernelor României și Bulgariei și reuniunea trilaterală a Prim-miniștrilor României, Bulgariei și Serbiei

În data de 24 aprilie 2015, va avea loc, la Craiova, o nouă şedință comună a guvernelor României și Bulgariei, conduse de Victor Ponta și respectiv de Boyko Borissov.

Principalele obiective ale reuniunii interguvernamentale vizează consolidarea dialogului bilateral în plan politic şi sectorial şi coordonarea poziţiilor în plan european și regional.
Agenda discuțiilor va fi axată pe modalități și proiecte concrete în o serie de domenii de interes reciproc, în principal domeniul economic, al energiei, al transporturilor, al dezvoltării regionale, turismului,  afacerilor interne, justiției, telecomunicațiilor, politici sociale, agriculturii și industriei alimentare.
Vor fi discutate si proiecte concrete din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării.
O atenție deosebită va fi acordată coordonării în plan european, având în vedere obiectivele comune și pozițiile apropiate pe multiple dosare de actualitate, precum: consolidarea Uniunii Economice și Monetare, Planul Juncker, aderarea la spaţiul Schengen, Parteneriatul Estic.
În plan internaţional, cele două ţări sunt partenere în cadrul NATO și au interese şi abordări comune, cu accent în principal pe domeniul securităţii la Marea Neagră.
Cu acest prilej va fi andosată o Declarație politică la nivel celor două guverne și vor fi semnate, între ministerele de resort din România şi Bulgaria, o serie de acorduri și protocoale în domeniul afacerilor interne, energiei, sănătății și situațiilor de urgenţă, fiscalităţii (evitarea dublei impuneri), turismului etc.
Ședința comună de guvern româno-bulgară va fi precedată de o reuniune trilaterală, la nivel de prim-miniștri, între România, Bulgaria și Serbia. Serbia va fi reprezentată de Primul ministru Aleksandar Vucic.
Agenda de discuții a reuniunii trilaterale cuprinde stadiul și perspectivele cooperării în domeniile: energie, transporturi, afaceri interne, agendă digitală/telecomunicații și   proiectele care vor fi promovate în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Va fi analizată situația interconectării infrastructurii celor trei ţări (rutieră, cale ferată, conectare reţele de electricitate şi gaze), precum şi modalităţile de atragere de fonduri pentru finanţarea acestora.
Procesul de aderare a Serbiei la UE și evoluţiile regionale de interes  (Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic) vor figura, de asemenea, pe agenda de discuții.

 

 

Programul Primului-ministru Victor Ponta
in data de 24 aprilie 2015

 

Ora 11.30  Primul-ministru Victor Ponta se întâlnește cu Primul-ministru al Republicii Serbia Aleksandar Vučić.

 

 

Ora 12.00  Primul-ministru Victor Ponta participă la o întrevedere trilaterală cu Primul-ministru al Republicii Serbia Aleksandar Vučić și Primul-ministru al Republicii Bulgaria Boyko Borisov.

 

Ora 12:55  Conferința de presă comună a celor trei Prim-miniștri la sediul Primăriei Municipiului Craiova

 

Ora 14:30  Ședința comună a guvernelor României și Bulgariei.

 

Ora 15.45  Declarații de presă comune ale Primului-ministru Victor Ponta și Prim-ministrului Republicii Bulgaria Boyko Borisov.

Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului de Artă din Craiova.