
Şeful juriştilor din prefectura Dolj, controlat la domiciliu de o comisie numită de prefect.
Prefectul Nicolae Giugea a anunţat astăzi că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial de începerea urmăririi penale împotriva şefului Serviciului Juridic al Prefecturii Dolj, Eugen Marinescu. “Am fost anunţaţi printr-o adresă că s-a început urmărirea penală la adresa domnului Marinescu de către DNA. Nu cunosc speţa în care este cercetat. Este una dinainte să-mi încep eu mandatul”, a spus Giugea. Aflat în conflict deschis cu Eugen Marinescu, prefectul de Dolj a dispus printr-un ordin emis anterior ca şeful juriştilor să nu mai aibă drept de semnătură pe actele oficiale ale instituţiei, solicitând în acelaşi timp o verificare a activităţii serviciului de către Corpul de Control al MAI. Între timp, Eugen Marinescu a plecat în concediu medica, lucru de asemenea supus verificării. “Am dispus şi verificarea acestui fapt de către o comisie a noastră, pentru a vedea dacă este cu adevărat în concediu medical. Nu de alta, dar, dacă omul e bolnav, poate are nevoie de ceva”, a mai spus Giugea.
Related Posts via Categories
- PROBLEMA CĂRȚILOR DE IDENTITATE, REZOLVATĂ
- SC Compania de Apă Oltenia SA anunță întreruperea furnizării apei potabile în Municipiul Craiova în data de 15 aprilie 2021, între orele 09:00 – 18:00
- 14.04.2021, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj, conform raportării zilnice a Direcției de Sănătate Publică Dolj
- Amendă pentru aruncarea gunoiului pe bulevard
- Consiliul Județean (CJ) Dolj a organizat luni o consultare publică referitoare la inițiativa instituției de a construi o arenă multifuncțională pe actualul amplasament al „Stadionului Tineretului“
- De vineri, 9 aprilie, intră în vigoare contractul dintre SC Termo Urban SRL, noua societate care furnizează căldură și apă caldă pe raza municipiului Craiova și producătorul de energie termică, Complexul Energetic Oltenia
- Primăria Craiova a refuzat recepția lucrărilor de reparații realizate pe str. Petre Ispirescu și a solicitat constructorului să refacă lucrarea, pe cheltuiala s
- Prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, s-a întâlnit în cursul dimineții cu Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă și reprezentanții Direcției Silvice Dolj, care asguiră secretariatul tehnic al “Comisiei pentru identificarea, delimitarea și constituirea perimetrelor de ameliorare la nivelul județului Dolj”
- COŞOVENI, GHERCEŞTI şi MISCHII – localităţi în care vor funcționa Ghișee de Evidența Persoanelor
- Actele normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 7 aprilie 2021
Leave a Reply