Giugea: Grindeanu nu dă doi bani pe programul de guvernare – autostrada Piteşti-Craiova transformată în drum expres

 pnl dolj 6 Giugea: Grindeanu nu dă doi bani pe programul de guvernare – autostrada Piteşti Craiova transformată în drum expres poze

Deputatul PNL Nicolae Giugea reacţionează dur la modul în care Guvernul Grindeanu se abate constant de la angajamentele asumate prin programul de guvernare votat în Parlament şi încalcă acte normative în vigoare:Nu am reacţionat imediat după ce au apărut în presă informaţii legate de faptul că Guvernul Grindeanu va abandona proiectul autostrăzii Piteşti-Craiova şi va face în locul acestei autostrăzi cel mult un drum expres, adică un drum naţional, puţin mai larg. Am aşteptat o poziţie oficială a celor din Ministerul Transporturilor sau de la CNAIR, însă, ea nu a apărut nici astăzi. Oare de ce le este frică!? De faptul că presa a relatat corect planul şi intenţiile lor nocive? Este motivul pentru care am prezentat ieri, în plenul Parlamentului, o interpelare adresată ministrului transporturilor, cu speranţa că va abandona această soluţie extrem de păguboasă, care nu ajută, ci, dimpotrivă, împiedică planurile investiţionale ale agenţilor economici din Oltenia. Sunt mulţi investitori care doresc să vină în Oltenia, însă, când vin pe şoselele ţării, li se taie tot cheful de a crea locuri de muncă noi în ţara noastră.

Este grav faptul că Guvernul Grindeanu desconsideră şi încalcă prevederile MasterPlanului General pentru Transporturi, document aprobat în baza căruia se stabilise negru pe alb că autostrada A12, autostrada Olteniei, care urmează a fi construită între Piteşti şi Craiova, are oportunitatea deosebită de a fi finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin FEDR. Ori, din câte ştiu eu, MasterPlanul nu a fost modificat, Comisia Europeană nu a fost notificată în legătură cu aceste modificări şi nu ar fi imposibil să aflăm că pierdem peste 600 de milioane de euro pentru această autostradă, doar pentru că Guvernul Grindeanu este incompetent şi nu recunoaşte acest lucru. Mai mult, deşi în programul de guvernare s-au angajat să demareze procedurile încă din 2017, iar autostrada să fie finalizată în 2021, ştim cu toţii că autorităţile de management, inclusiv cea responsabilă pentru infrastructura mare, vor fi acreditate, în cel mai fericit caz la sfârşitul acestui an. Aşadar, 2017 este un an pierdut şi se şi vede deja, din execuţia bugetară după primul trimestru, că absorbţia fondurilor europene pentru investiţii este zero! Să ne luăm gândul că autostrada Olteniei va fi finalizată în anul 2021.”

Deputatul doljean Nicolae Giugea atrage atenţia că nerealizarea acestui proiect are deja efecte negative puternice asupra economiei Olteniei şi afectează competitivitatea producătorilor locali: „Am văzut cu toţii că Guvernului Grindeanu nu-i pasă de economie, însă speram că măcar va conştientiza care sunt efectele incompetenţei sale asupra oamenilor. La Craiova, fabrica Ford face peste o mie de angajări tocmai pentru a da drumul la o producţie orientată către export. Pe unde va exporta fabrica Ford maşinile? Prin aer? Calea ferată e derizorie, drumul naţional nu are capacitatea să preia nici traficul de autoturisme, dar apoi pe cel de marfă? Dacă Guvernul Grindeanu nu se trezeşte la realitate, s-ar putea să avem şi la Craiova decizii ale investitorilor, ca la Mioveni, unde fabrica de automobile a început să producă în alte state, pentru că în România devine tot mai costisitor şi mai greu de transportat produsele finite. Dacă Guvernul nu-şi schimbă decizia în privinţa autostrăzii Olteniei şi nu se apucă de treabă chiar din anul 2017, am de gând să le propun colegilor să depunem o moţiune simplă faţă de incompetenţa responsabililor de la transporturi.” a adăugat deputatul PNL.

 

Nicolae GIUGEA

Deputat PNL

 

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal

INTERPELARE

 

Către: Ministrul Transporturilor

Domnului Alexandru-Răzvan CUC

De la: Deputat PNL

Nicolae GIUGEA

Obiectul interpelării: Precizări cu privire la detalii tehnice şi execuţia autostrăzii Piteşti-Craiova

 

Domnule Ministru,

Articolul 103 din Constituţia României este extrem de clar şi precis cu privire la obligaţia Guvernului de a respecta programul de guvenare asumat la învestitură, deoarece votul de încredere al Parlamentului se dă „asupra programului şi a întregii liste a Guvernului”.

În Programul de guvernare 2017-2020, Guvernul din care faceţi parte şi-a asumat realizarea obiectivului de investiţii: „Autostradă: Pitești-Craiova. Perioadă realizare SF+PT: 2017-2018. Execuție lucrări: 2019-2021”, a cărui sursă de finanţare a fost asumată prin fonduri europene nerambursabile: „este prevăzută a se finaliza pe fonduri europene până în anul 2021”.

Potrivit declaraţiilor mai multor oficiali din conducerea CNAIR, varianta autostradă asumată prin programul de guvernare şi prevăzută cu această încadrare şi în MasterPlanul General pentru Transporturi, va fi substituită de o soluţie inferioară prevăzută într-un studiu de fezabilitate realizat în anul 2007, care prevedea construirea unui drum expres care să lege municipiile Piteşti şi Craiova. Argumentele invocate sunt cele legate de reducerea costurilor cu aproximativ 20% (diferenţa dintre construirea unei autostrăzi versus construirea unui drum expres), precum şi de rapiditatea execuţiei obiectivului de investiţii.

După cum foarte bine cunoaşteţi, autostrada Piteşti-Craiova reprezintă una dintre principalele aşteptări ale investitorului Ford de la Craiova, care, în anul 2017, realizează angajări de cca. 1.000 de persoane în vederea sporirii producţiei şi creşterii numărului unităţilor exportate. Dacă se va opta pentru construirea unui drum expres, atunci nu se încalcă doar programul de guvernare (motiv pentru depunerea unei moţiuni simple), ci se diminuează şi efectele economice pe care le-ar genera această investiţie pentru economia întregului Judeţul Dolj. În condiţiile în care din surse guvernamentale presa a relatat că licitaţia pentru Piteşti-Craiova va fi lansată în anul 2017, vă solicit, domnule ministru, următoarele clarificări:

  • Veţi încălca programul de guvernare şi MasterPlanul General pentru Transporturi şi veţi agrea soluţia realizării unui drum expres între Piteşti şi Craiova?
  • Vă rog să prezentaţi „economiile” financiare care s-a obţine prin realizarea unui drum expres, în condiţiile în care acest obiectiv este finanţat din resurse financiare nerambursabile europene?
  • Care sunt riscurile de dezangajare a fondurilor europene nerambursabile, în condiţiile efectuării de cheltuielile pentru realizarea unui drum expres în locul unei autostrăzi?
  • Vă rog să precizaţi care este încadrarea europeană a acestui drum la nivelul priorităţilor europene de transport (coridoarelor europene).
  • Vă rog să prezentaţi un calendar asumat al realizării acestui obiectiv de investiţii: lansare licitaţie SF+PT, lansare licitaţie şi atribuire contract de lucrări, demarare lucrări, finalizare lucrări, dare în exploatare.

 

Solicit formularea răspunsului în scris.

Vă asigur de înalta mea apreciere,

Nicolae GIUGEA

Deputat PNL