Giugea, din ciclul „electorat electorașul meu”: Orice partid e mic la început. Și eu am fost mic!

Uns șef interimar peste filiala județeană Forța Dreptei, deputatul Nicolae Giugea a făcut oficiile de gazdă la conferința de presă de vineri, la care au mai participat și liderul național Ludovic Orban și liderul de grup al deputațior partidului, Violeta Alexandru.

Giugea a ținut să-ți arate optimismul față de perspectivele de creștere ale noii formațiuni politice, dându-se pe sine drept exemplu de dezvoltare.

„Vreau să vă spun că acest partid nu e făcut să satisfacă niște mofturi sau niște orgolii. Este singura alternativă de dreapta. Noi suntem adevărații oameni de dreapta, adevăratul partid de dreapta. Suntem cei care nu am vrut să intrăm în hora Olguței Vasilescu sau a altor Olguțe ale PSD de la nivel național. Tot o aud pe asta cu „partid mic, partid de buzunar”. Vreau să le amintesc celor cu note mici la biologie că totul e mic la început. Și eu am fost mic la un moment dat, iar acum am 1, 95 m. Orice partid e mic la început, apoi se face mare, așa și noi vom crește”, a spus Giugea.