Georgescu, atac la mandatul lui Prioteasa

m georgescu chef Georgescu, atac la mandatul lui Prioteasa poze

Război la Palat Administrativ din Craiova: Prefectul de Dolj vrea să-l lase pe şeful consiliului judeţean fără mandat.  

Eugen Georgescu a susţinut azi o conferinţă de presă în care a anunţat că preşedintele CJ Dolj Ion Prioteasa ar putea rămâne fără mandat. Prefectul de Dolj susţine că e gata să semneze în 15 zile ordinul de prefect prin care să constate încetarea mandatului şefului CJ pe motiv de incompatibilitate. Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că  va semna actul dacă aleşii judeţeni nu revocăn în regim de urgenţă şapte hotărâri de consiliu judeţean prin care Georgescu susţine că legislativul judeţean s-a substituit adunărilor generale ale acţionarilor de la societăţile comerciale din subordinea consiliului judeţean. Potrivit prefectului aceeaşi soartă ar putea-o avea şi consilierii judeţeni care au votat hotărârile incriminate.

“Au fost nesocotite dispoziţiile legii 31/1990 republicată, legea societăţilor comerciale, deoarece CJ le impune reprezentanţilor săi să aleagă cenzori impuşi, să aprobe rapoarte de activitate bilanţuri contabile, alte documente sau să aprobe credite bancare. Prin mandatarea împuterniciţilor săi să aprobe anumite documente, CJ Dolj a nesocotit dispoziţiile Legii 215 care obligă această autoritate administrativă publică locală doar să desemneze prin hotărâre persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale şi nu să le impună ceea ce trebuie să facă. Altfel, se consideră că adunarea generală a acţionarilor la diferite societăţi comerciale este CJ şi nu adunarea generală respectivă. Am transmis CJ să îşi revoce aceste hotărâri pentru a respecta legea. Dacă nu se revocă cele şapte hotărâri ilegale vom acţiona în instanţă şi vor fi suspendate de drept. Aceste hotărâri deja au produs efecte financiare şi ne vom judeca pentru a vedea cine are dreptate. Noi ne-am mai judecat cu CJ pe aceeaşi speţă şi am câştigat şi la Tribunalul Dolj, şi la Curtea de Apel Craiova prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dacă nu le revocă în termen de 15 zile, pentru a înlătura această incompatibilitate, vom aplica prevederile art.91 alineatul 3 şi 4 prin care prefectul emite ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local al celor care se află în incompatibilitate”, a declarat Eugen Georgescu”, a declarat Georgescu.