“Free Toni” a intrat în faza “Sună un prieten” academician, actor sau cântăreţ

m miting teatru Free Toni a intrat în faza Sună un prieten academician, actor sau cântăreţ poze

La mitingul de ieri seară, fanii lui Solomon au ascultat declaraţii de susţinere înregistrate ale mai multor personalităţi.

Câteva sute de susţinori ai primarului – 600-700, după estimările jandarmenriei – au luat parte ieri seară la mitingul de susţinere al lui Antonie Solomon, primarul arestet la Piteşti la cererea DNA.

m miting solo Free Toni a intrat în faza Sună un prieten academician, actor sau cântăreţ poze

Din cauza vremii ploioase, ce a făcut necesară prezenţa umbrelelelor, nu  se mai putea însă deosebi care dintre ei e angajat al primăriei, are salariat al regiilor din dotare şi care poliţist comunitar în civil.

m revolutionari Free Toni a intrat în faza Sună un prieten academician, actor sau cântăreţ poze

Cei mai vizibili erau însă revoluţionarii lui Păiuş and Co, care din câte se pare avea rol de bază în coordonarea scandărilor pro Solomon. Mai mulţi vorbitori s-au adresat mulţimii, dar intervenţiile de forţă au venit de pe laptop prin staţia de amplificare sub forma unor înregistrări telefonice cu Tudor Gheorghe, Ilie Năstase, Eugen SImion, Adrian Păunescu sau Marcel Pavel, aceştia exprimându-şi solidaritatea cu primarul Solomon.