Forţa Legii nu protestează încă

prefectura Forţa Legii nu protestează încă poze

Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual “Forta Legii” nu participă la acţiunile de protest demarate mâine, deşi îşi declară solidaritatea faţă de revendicărilor sindicale, urmând a-şi stabili propriul calendar de proteste. 

“Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual “Forta Legii”, federatie sindicala reprezentativa la nivelul Administratiei Publice, nu a stabilit înca un calendar al actiunilor de protest.
Cel mai probabil acest lucru ar urma sa se întample vineri, 5 februarie, cu ocazia sedintei Consiliului National al Uniunii Forta Legii, care se va desfasura la Rm. Vâlcea, la care vor participa sindicatele afiliate din administratia publica locala, servicii publice, asistenta sociala si protectia copilului, protectia consumatorilor, inspectorate de protectia plantelor, impozite si taxe locale, case de asigurari de sanatate, directii de sanatate publica, inspectorate teritoriale de munca etc., dar si sindicatul national al politistilor si vamesilor, afiliat federatiei noastre.
Biroul Executiv al Uniunii Forta Legii sustine în totalitate revendicarile formulate de sindicatele bugetare, în general, si din administratie, în special, apreciind ca politica actualului Guvern nu a adus salariatilor din România decât saracie, lipsa de speranta si deznadejde.
Uniunea Forta Legii, care a participat la toate actiunile de protest la nivel national, manifesta în momentul de fata prudenta în ceea ce priveste participarea la actiunile de protest deja anuntate, din cauza faptului ca unii lideri ai altor structuri sindicale par mai degraba interesati de obtinerea unui capital de imagine pentru ei sau organizatiile lor, si mai putin de o abordare serioasa, solidara, care sa unifice si nu sa divizeze miscarea sindicala, si care sa aiba sanse reale în recâstigarea drepturilor lucratorilor”, precizează un comunicat al Uniunii Forţa Legii.