Forţa Legii: Guvernanţii vor continua să taie din salarii în 2011

m ringo miting microfon Forţa Legii: Guvernanţii vor continua să taie din salarii în 2011 poze

Potrivit sindicaliştilor de la “Forţa Legii”, guvernul pregăteşte abrogarea legii nr. 330/2009 şi înlocuirea acesteia cu alte acte normative pentru “a înşela salariaţii bugetari”. 

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul “Forţa Legii”, noile acte normative, pregătite de Guvern şi dezbătute în aceste zile cu formaţiunile sindicale, vor avea ca efect diminuarea suplimentară a salariilor în sistemul bugetar cu până la 20 la sută.

“La sediul Ministerului Muncii va avea loc azi, incepand cu orele 16.00, o sedinta de consultari intre reprezentantii Guvernului Romaniei si cei ai confederatiilor sindicale, cel mai probabil ultima, pe tema proiectelor legilor care vor reglementa salarizarea in domeniul bugetar in anul 2011.

Sedinta va fi precedata, la ora 12.00, de o intalnire a liderilor principalelor structuri bugetare din Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN, la sediul confederatiei, in care se va stabili pozitia confederatiei cu privire la noile proiecte de legi. Reamintim ca Meridian este singura confederatie care nu a semnat Raportul Comisiei bipartite din 30 iunie 2010 pentru modificarea Legii-Cadru nr. 330 / 2009.

Presedintele USFPPC Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, secretar confederat al CSN Meridian, va participa la ambele sedinte, in care va sustine punctul de vedere al uniunii, iar mai apoi al confederatiei.

Inainte cu o zi de evaluarea politica prin care urmeaza sa treaca, Cabinetul condus de actualul premier Emil Boc va trage tare azi sa finalizeze proiectele celor doua legi prin care isi propune ca si anul viitor sa continue taierile salariilor bugetarilor, incepute de guvernele conduse de Emil Boc inca din 2009.

Pentru a incerca sa “fenteze” Curtea Constitutionala, care a dat aviz pe ultimele taieri din salarii, cu 25%, pe motiv de vremelnicie – pana la 31.12.2010, actualul Cabinet vrea sa abroge Legea-Cadru nr. 330 / 2009 printr-o alta, trasa aproape la indigo, pe care s-o implementeze cu o alta lege.

Matematic insa, revenirea la salariile reduse procentual cu 25% se poate realiza numai printr-o crestere de 33,33% aplicata la actualele salarii de baza diminuate.

In cadrul intalnirii dintre Guvern si confederatiile sindicale, desfasurata in urma cu o saptamana la sediul Ministerului Muncii, nici premierul Emil Boc si nici ministrul Muncii Mihai Seitan nu au putut oferi garantii reprezentantilor Confederatiei Meridian ca in 2011, dupa intrarea in vigoare a noilor legi de salarizare, nu vor continua sa scada din salarii si nu vor opera noi disponibilizari de personal.

Guvernul se astepta ca dupa intalnirea de azi sa declare incheiata procedura de consultare a partenerilor sociali si sa poata aproba proiectul noii legi-cadru de salarizare si proiectul de implementare in 2011 a legii-cadru, pentru a le promova pe calea aprobarii, inainte de intocmirea legii bugetului pe 2011.

Ce se va mai taia la anul?

Potrivit celor doua proiecte de lege, in anul 2011 nu se vor mai acorda premiul anual (al treisprezecelea salariu) si prima de vacanta. Din raportarea celor doua salarii la cele 12 luni, rezulta, in fapt, inca o reducere de 16,60% aplicata la veniturile salariale actuale ale celor ce s-au bucurat de ambele drepturi (ex. functionarii publici) si, respectiv, de 8,30% in cazul altor categorii de salariati bugetari.

De asemenea, in anul 2011 salariile vor mai scadea cu cca. 4%, cat reprezinta inflatia prognozata.

Pe langa toate acestea, urmeaza sa scada salariile mai mari decat cele prevazute in grile.

In concluzie, dupa ce in 2009 a taiat suplimentele salariale si unele sporuri ale functionarilor publici, iar la 1 ianuarie 2010 a taiat toate sporurile, primele si fondurile de premiere prin Legea-Cadru nr. 330 / 2009, iar mai apoi a operat reduceri salariale de 25% la 1 iulie 2010, Guvernul actual planuieste sa-i mai usureze pe angajatii bugetari in anul 2011 de inca 12,30% sau chiar de 20,60%. In plus, Guvernul isi propune sa nu mai plateasca orele suplimentare, sporul legal pentru cele efectuate in zilele de repaos saptamanal si sarbatori legale, si sa nu acorde fondul de premiere de 2%.

Ce li se… “ofera” salariatilor bugetari?

Salariul minim este prevazut a “creste” cu 40 lei peste cei 600, dupa ce avusese nivelul de 705 lei.

Vor creste salariile Presedintelui Romaniei, Primului-Ministru si ale celorlalti demnitari, de la 12:1 la 15:1 fata de nivelul celui mai mic salariu din domeniul bugetar.

Proiectele celor doua legi prevad situatii in care actualele salarii vor scadea pentru a se incadra in noile grile. Cu exceptia acestora, restul salariilor sunt prevazute sa creasca procentual intre 1% si “maxim” 20%, si aceasta numai in cazul salariilor sub 800 lei. Pentru salariile intre 801 – 1000 lei se propune o crestere de “maxim” 16%, cele intre 1001 – 1500 lei ar urma sa creasca cu “maxim” 12%, cele intre 1501 – 2000 lei cu “maxim” 8%. Salariile intre 2001 – 2500 lei vor primi “maxim” 4%, iar cele peste 2501 lei doar 1%, dar numai dupa taierea tuturor celorlalte drepturi mai sus mentionate”, precizează comunicatul UFL.