“Forţa” e cu Ringo pe GTV, în direct şi în reluare

m ringo damureanu Forţa e cu Ringo pe GTV, în direct şi în reluare poze

Uniunea Forţa Legii devine prima formaţiune sindicală televizată în cadrul unei emisiuni săptămânale în Prime Time la GTV.  Potrivit unui comunicat postat ieri pe site-ul UFL, emisiunea numită chiar “Forţa Legii” va fi difuzată în fiecare miercuri la postul de televiziune recent înfiinţat la Craiova, lderul UFL Ringo Dămureanu fiind invitat al ediţiei inaugurale.

“Astazi, la ora 21.00, la cel mai recent infiintat canal de televiziune, G-TV, debuteaza emisiunea FORTA LEGII, realizata de directorul general al acestui post, dl. Cosmin Gagiu, in colaborare cu SAP Forta Legii si Uniunea Forta Legii.

Jurnalistul Cosmin Gagiu, nascut in Plenita, jud.Dolj, are 32 de ani, este absolvent al Facultatii de Drept si al Facultatii de Teologie si este implicat in mass-media de zece ani de zile, timp in care a realizat reportaje, anchete jurnalistice ce au avut urmari importante. “In urma reportajelor facute pentru OTV, din intreaga tara, am fost profund impresionat de problemele oamenilor si am decis sa ma implic in rezolvarea lor”, a declarat tanarul jurnalist.

Canalul G-TV este satelitul canalului OTV, avand emisiuni in direct pe teme de interes public.

G-TV a introdus in grila de programe aprobata de Consiliul National al Audiovizualului aceasta emisiune, care se va difuza in fiecare zi de miercuri, intre orele 21.00 – 22.00, si va fi reluata a doua zi, in cadrul emisiunilor “Direct cu Gagiu””, precizează comunicatul UFL