FORȚA CIVICĂ Dolj protestează împotriva folosirii imaginii marelui sportiv GICĂ POPESCU în scop electoral!

 

 

Am asistat în ultimele zile la o campanie a partidelor politice, de la PPDD, la PNL și PSD, de victimizare a lui Gică Popescu și de încercare de a acumula capital electoral prin solidarizarea cu acesta.

 

Filiala Dolj a Partidului National Liberal, prin conducerea organizației, a dat un comunicat de presă prin care anuntă implicarea în strangerea de semnături pentru grațierea lui Gică Popescu, acest demers fiind susținut chiar și de catre Președintele PNL, domnul Crin Antonescu.

 

Și PSD, prin intermediul mai multor senatori și deputați, chiar și prin vocea președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a aliat acestei acțiuni populiste de susținere a grațierii lui Gică Popescu.

 

FORȚA CIVICĂ Dolj recunoaste valoarea sportivă incontestabilă a lui Gică Popescu, chiar și calitățile morale ale acestuia, însă, nu putem ignora verdictul categoric și incontesabil dat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Activitățile sale economice ilegale, dovedite de procurori și recunoscute chiar de către domnia sa, nu pot fi trecute cu vederea pentru că s-ar crea un precedent periculos pentru justiția romanescă. Susținem supremația legii și independența justitiei și dorim ca legea sa fie aplicată în mod egal pentru toți cetatenii României.

Catalin Zamfir,

Preşedinte Organizaţia Dolj a Partidului Forţa Civică