Filarmonica Oltenia: Săptămâna Suediei – Stagiunea Europa 18 – 22 ianuarie 2016

 

Săptămâna Suediei, cea de 11-a din Stagiunea Europa, debutează cu o expoziţie de grafică şi mixed media semnată de Veronica şi Magnus Swanstrom.Lucrările pot fi admirate în foaierul Filarmonicii „Oltenia” începând de luni, 18 ianuarie, până duminică, 24 ianuarie.

Marţi, publicul este aşteptat la Muzeul de Artă, de la ora 19:00, pentru un recital neconvenţional de trompetă. Emil Emilson Holmesland şi Vicent Granell Verdeguer, studenţi ai Academiei de Muzică din Gothenburg, vor fi acompaniaţi la pian de maestrul Mihai Ungureanu.

Miercuri, de la ora 19:00, cinefilii sunt invitaţi la seara filmului suedez la Cinema Modern pentru a viziona Reuniunea, un film scris, regizat şi jucat deAnna Odell. Filmul a fost premiat la Brussels European Film Festival 2013 şi la Bratislava International Film Festival 2013.

Joi, de la ora 19:00, în Sala “Filip Lazăr” a Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, melomanii stau de vorbă cu protagoniştii concertului de vineri, dirijorulThord Svetlund şi solistul Per Ivarsson (trompetă).

2016 01 22 Suedia week. Filarmonica Oltenia: Săptămâna Suediei   Stagiunea Europa 18   22 ianuarie 2016 poze

Accesul la cele patru evenimente este liber, pentru a oferi posibilitatea cât mai multor craioveni să vină în contact cu ideile şi mesajul unei culturi nordice, cum este cea suedeză.

Vineri, invitaţii suedezi vor susţine un concert alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, începând cu ora 19:00.
În program:

  • Hugo Alfvén: Rapsodia suedeză nr. 1 (primă audiţie)

  • Rolf Martinsson: Concertul nr. 1 pentru trompetă şi orchestră, op. 47, “Bridge” („Podul”) (primă audiţie)

  • Ludwig van Beethoven: Simfonia a V-a în Do minor, op. 67, „a Destinului”

Preţul biletelor este de 35 lei şi redus, 25 lei (pentru elevi, studenţi, pensionari).