Filarmonica Oltenia – Craiova Muzicală: Concert Extraordinar – JIN WANG – Mădălina Paşol

Jin Wang madalina pasoll Filarmonica Oltenia   Craiova Muzicală: Concert Extraordinar   JIN WANG   Mădălina Paşol poze

VINERI, 22 NOIEMBRIE 2013, ORA 19:00 Concert extraordinar

Îşi dă concursul

ORCHESTRA SIMFONICĂ
A FILARMONICII “OLTENIA”

DIRIJOR
JIN WANG
CHINA
SOLISTĂ
MĂDĂLINA PAŞOL
pian
În program:
Jin Wang:
Suita “Impresii din Tibet” pentru soprană, bas, cor bărbătesc şi orchestră
(primă audiţie în Craiova)
Solişti Olga Şain, Mircea Tudora
Maestru de cor: Manuela Enache

Serghei Rahmaninov:
Concertul nr. 1 în Fa diez minor pentru pian şi orchestră, op. 1

Serghei Rahmaninov: Simfonia I în Re minor, op. 13

* Preţul biletului: 20 lei; concert în abonamentul festivalului

Dirijorul JIN WANG

Născut la Beijing, Jin Wang a studiat la Conservatorul Central din oraşul natal, iar apoi la Academia de Muzică din Viena cu maeştrii Karl Österreicher şi Leopold Hager. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de Zubin Mehta şi a studiat în particular cu Leonard Bernstein.
Este laureat al Concursurilor Internaţionale de Dirijat “Gregor Fittelberg” (Polonia), “Muzica secolului XX” (Austria), “Concursul televiziunii maghiare” (Budapesta), “Dinu Niculescu” (Braşov), câştigător al Marelui Premiu la competiţiile “Nikolai Malko” (Copenhaga), “Arturo Toscanini” (Parma) şi “Primăvara la Praga” (Republica Cehă).
Jin Wang a susţinut peste 600 de concerte la pupitrul unor cunoscute orchestre europene, precum Orchestrele Simfonice Radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică „Toscanini” (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), Filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, Orchestrele Operei Regale din Stockholm, Operei de Stat din Praga, Orchestrele Naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.
A ocupat, pe rând, funcţia de dirijor şef al Orchestrei Filarmonicii Morave (Brno), dirijor invitat permanent al Orchestrei Filarmonicii “Janacek” din Ostrava, director muzical al orchestrei vieneze “Schubert – Sinfonietta” şi dirijor permanent al Operei Comice din Berlin.
Ca dirijor invitat permanent al Operei Naţionale Finlandeze a susţinut spectacole cu precădere din repertoriul mozartian. Alte momente demne de menţionat sunt concertele din cadrul Festivalului Internaţional din Taiwan (cu program integral Bernstein), cel cu Orchestra Simfonică din Brandenburg la tradiţionalul Festival de vară de la Berlin (desfăşurat în faţa unei audienţe impresionante), turneul cu Opera Naţională Suedeză în Danemarca (cu spectacole în noua sală de la Copenhaga).
Între anii 2006 – 2008 Jin Wang a deţinut funcţia de Director general muzical al Filarmonicii şi Operei din Würzburg. Mai recent, menţionăm turneele întreprinse în Europa (Franţa, Germania, Luxemburg) cu Noua Orchestră Simfonică Chineză din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Taiwan şi Orchestra Simfonică din Taipei.
Lucrarea „Tibet Impressions“ este alcătuită din şase suite care fac parte dintr-o viitoare operă. Protagonistul lucrării, un călugăr tibetan, reprezintă „reîncarnarea lui Buddha“. Muzica se bazează pe cântece populare şi religioase originare din Tibet.
Compozitorul intenţionează să facă cunoscută vechea tradiţie spirituală de pe „acoperişul lumii“ prin expresivitatea sonoră a orchestrei simfonice – element definitoriu al culturii europene.
Prima versiune a lucrării a fost prezentată în cadrul Festivalului “Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (Bucureşti, mai 2013). Pentru Festivalul Internaţional “Craiova Muzicală” (ediţia a 40-a), Jin Wang a pregătit o nouă versiune a suitei.

Pianista MĂDĂLINA PAŞOL

Născută la Bucureşti, Mădălina Paşol a absolvit Liceul de Artă „George Enescu”, la clasa prof. Traiana Sabin și Alma Peter-Apostoleanu. În anul 1994 a obţinut o bursă în Germania, la Universitatea de Arte din Berlin (Universität der Künste), unde a studiat la clasa de pian principal a prof. Georg Sava şi apoi la clasa prof. Pascal Devoyon. Pentru merite deosebite, a obţinut bursa “Nachwuchs Förderung Stipendium – NaFög” a Senatului Cultural German oferită pentru cursurile de master, precum şi Diploma de pianist concertist.
Activitatea artistică a Mădălinei Paşol a fost recompensată prin acordarea a numeroase premii, burse, diplome la concursuri naţionale şi internţionale: bursa Fundaţiei “Paul Hindemith”, bursa Universităţii de Arte din Berlin, bursa pentru studiile doctorale ale Universităţii de Muzică din Bucureşti, bursa pentru studiile doctorale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, bursa Fundaţiei “Georg Schumann”, Concursul Internaţional pentru pian “Ferruccio Busoni”, Concursul Internaţional ARD – München, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Concerte – Târgu Mureş.
Mădălina Paşol s-a perfecţionat la cursurile de măiestrie artistică susţinute de prof. Hans Leygraf, György Sebők, Claude Frank, Wladimir Merdjanoff, Ludmila Popişteanu, Stela Drăgulin, Günter Ludwig ş. a.
În turneele sale, Mădălina Paşol a concertat ca solistă sau în formaţii camerale împreună cu artişti de renume mondial, precum clarinetistul Giora Feidman la Filarmonica din Berlin, dirijorul Yakov Kreizberg şi Orchestra Operei Comice din Berlin, Orchestra Universităţii de Arte din Berlin. În România, Mădălina Paşol a concertat la Filarmonicile din Arad, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Târgu Mureş, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române împreună cu dirijorii Cristian Brâncuşi, Ludovic Bács, Paul Popescu, Iosif Conta, Robert Houlihan, Jin Wang. Pianista a realizat înregistrări pentru Televiziunea Română, Deutschland Radio, Japan Television Productions, TVR Cultural, RBB Kulturradio, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural.
Din anul 2006 este fondatoarea şi directorul artistic al Salonului de Artă şi Muzică clasică din Berlin – “Mitte, Klassik Salon Mitte”: în numai cinci ani au evoluat pe scena salonului nu mai puţin de 50 de nume importante ale tinerilor interpreţi din întreaga lume.
Din octombrie 2010 este doctorand şi cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
În România, în perioada 2011 – 2013 a fost invitată la Serile Lipatti – Conacul Fundăţeanca, Centrele de Cultură “Arcuş” şi “Aurel Stroe” (Buşteni), Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, TVR Cultural, Filarmonica “George Enescu” – Bucureşti.
A susţinut cursuri de măiestrie pentru pian şi muzică de cameră, concerte şi recitaluri în Germania, Suedia, Franţa, Italia, Polonia, Estonia, România, Japonia.
Din anul 2013 este Directorul Institutului Internaţional de Arte, urmărind ca scopuri principale promovarea artiştilor români şi a valorilor culturale naţionale, precum şi facilitarea mobilităţii valorilor culturale pe planul cooperării româno-germane.

Soprana OLGA ŞAIN

Născută în anul 1975 la Slatina, Olga Şain a absolvit în 2000 Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (secţia Pedagogie muzicală, la clasa prof. Rodica Miloia), beneficiind în prealabil (1994 – 1995) de îndrumarea reputatei soprane Georgeta Stoleriu.
Şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Artă “Marin Sorescu” (clasa de canto pregatită de prof. Violeta Popescu, 1990 – 1993), după care, în ultimul an liceal s-a transferat la Liceul de Artă “Dinu Lipatti” din Bucureşti, la clasa prof. Georgeta Ionescu.
Acumulând o bogată experienţă profesională în calitate de artist liric în cadrul Corului Filarmonicii “Banatul” – Timişoara (1998 – 2001), din 2001 devenind membră a Corului Filarmonicii “Oltenia”, s-a remarcat cu prilejul numeroaselor colaborări artistice cu cele două instituţii de prestigiu şi cu ansamblul coral “Millenium” din Slatina, interpretând importante roluri solistice.
Totodată, împreună cu membrii Coralei Academice a Filarmonicii “Oltenia” a întreprins turnee de succes în Olanda, Germania, Spania, Grecia, Italia, Republica Islamică Iran.
Basul MIRCEA TUDORA

Născut în anul 1978 în localitatea Drăgăşani – judeţul Vâlcea, între anii 1993 – 1998 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal “Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe parcursul celor cinci ani de studiu activând în corul dirijat de maestrul Mihail Ştefănescu (sub conducerea căruia ansamblul s-a clasat pe locul I la faza naţională a concursului dedicat Corurilor Seminariilor Teologice din ţară, Ploieşti, 1994) şi de prof. Gelu Stratulat (sub îndrumarea căruia Corul Seminarului a câştigat din nou locul I la faza naţională a concursului amintit anterior, Târgovişte, 1997).
Între anii 1998 – 2002 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfinţii Trei Ierarhi din Craiova, specializarea Teologie pastorală. Pe parcursul studiilor universitare a fost membru al Corului Facultaţii de Teologie, pe care l-a şi dirijat în câteva rânduri. Între anii 1998 – 2000 a condus Grupul Psaltic Bărbătesc al Facultăţii de Teologie, iar între anii 2000 – 2002 pe cel feminin. Începând din anul 2000 a urmat în paralel cursurile Şcolii Populare de Arte “Cornetti” din Craiova (la clasa de canto clasic a doamnei prof. Florentina Nuţă şi a maestrului Alexandru Racu), pe care a absolvit-o în anul 2003. În 2011 a absolvit cursurile Facultăţii de Arte – secţia Pedagogie muzicală din cadrul Universităţii “Spiru Haret” din Craiova. Începând din anul 2012 urmează cursurile de master ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova – secţia Comunicarea socială a bisericii.
Din anul 2000 activează în Corala Academică a Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, împreună cu care a participat la concerte şi turnee în ţară şi în străinătate. De asemenea, a susţinut numeroase partituri solistice şi a colaborat cu instituţii artistice, dintre care menţionăm: Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica – Târgovişte, Teatrul Liric “Elena Teodorini” – Craiova.
În perioada 2003 – 2012 a fost corist şi dirijor secund al Corului Catedralei Episcopale Madona Dudu din Craiova, clasandu-se pe locul I la faza regională a Concursului “Lăudaţi pe Domnul”, secţia interpretare şi pe locul al III-lea la faza naţională a aceluiaşi concurs (2011).
Începând din 2002 desfăşoară şi o intensă activitate didactică (profesor titular / disciplina religie, în cadrul Liceului Tehnologic Auto din Craiova).