Filarmonica „Oltenia” Craiova – Deschiderea Stagiunii 2019/2020:   „Symphonic Adiemus” de Karl Jenkins – o lume sonoră fantastică

 

 

            Deschiderea Stagiunii Classic + 2019/2020 a Filarmonicii „Oltenia” Craiova va aduce joi, 10 octombrie, ora 19:00, o premieră în România, sub bagheta maestrului Marius Hristescu: „Symphonic Adiemus” de Karl Jenkins, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai zilelor noastre.

 

Creaţia muzicianului galez, născut în anul 1944, este apreciată pentru stilul său original, îmbinând muzica clasică şi stilul world music. Cea mai populară lucrare semnată de Karl Jenkins, „The Armed Man: A Mass for Peace”, compusă în anul 1999, a fost interpretată de peste 2000 de ori în douăzeci de ţări diferite în ultimii 20 ani şi, după lansarea sa, compozitorul a fost premiat cu 17 discuri de aur şi de platină.

 

Lansarea discului „Symphonic Adiemus” a avut loc în 29 septembrie 2017, aceeaşi dată la care lucrările de pe album au fost interpretate în premieră mondială la Royal Festival Hall din Londra. Discul reuneşte unele dintre cele mai cunoscute creaţii corale ale compozitorului din seria „Adiemus”.

 

Este vorba despre un gen muzical inventiv, caracterizat prin diversitate armonică şi timbrală, o muzică optimistă şi relaxantă, pe care Karl Jenkins o propune în ultimii douăzeci de ani pe cinci dintre cele mai bine vândute albume ale sale. Proiectul crossover „Adiemus”, a fost prezentat de Karl Jenkins, ca dirijor, pe scene din Japonia, Germania, Spania, Finlanda, Olanda şi Belgia, având un succes răsunător.

 

„Symphonic Adiemus” reia câteva dintre aceste piese şi le îmbracă într-o formă nouă, cu un discurs sonor îmbogăţit şi dinamizat considerabil: grupurile vocale devin ansambluri corale ample, acompaniate, pentru prima dată, de orchestră. Muzica de pe acest disc sună inedit şi proaspăt, noutatea venind din îmbinarea muzicii clasice cu influenţe africane, gospel şi cu elemente ale muzicii celtice.

 

Despre „Symphonic Adiemus”, Karl Jenkins spune: „Din anul 1995, când a apărut pentru prima dată „Adiemus”, într-o combinaţie unică de elemente ale muzicii clasice şi a celei tradiţionale, am fost asaltat cu cereri pentru un nou Adiemus care, pentru prima dată, a fost scris pentru cor mixt. Ideea de a orchestra câteva din vechile mele piese a dus la un nou concept, de a crea sonorităţi masive, simfonice”.

 

Sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, Orchestra simfonică şi Corala academică (pregătită de maestrul Pavel Şopov) ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova vor transpune publicul într-o lume sonoră fantastică, plină de imaginaţie, energie şi prospeţime: „Symphonic Adiemus”.