Filarmonica Oltenia: Concert extraordinar de Colinde

 

VINERI,  19  DECEMBRIE  2014,  ORA  19:00 SÂMBĂTĂ,  20  DECEMBRIE  2014,  ORA  19:00

Concert extraordinar de Colinde

 

DIRIJOR

VALENTIN  GRUESCU

 

SOLIŞTI

OLGA  ŞAIN       CRISTIAN  RADINA

               soprană                                                            tenor

CORALA  ACADEMICĂ 

A  FILARMONICII  „OLTENIA”

 

La pian: CORINA  STĂNESCU

Maestru de cor: MANUELA  ENACHE

Îşi dau concursul artiştii instrumentişti

SORIN  SĂCEANU,  EMANOIL  CHELARU (percuţie)

MARIUS  TOMA,  ADRIAN  MARINESCU (percuţie)

RĂZVAN  NICOLAE,  GEO  FABIAN (chitară)

 

 

 

 

 

 

 

 

În program:

***: „Tânărul Crai”

Ioan Costescu: „Bună dimineaţa”

Ioan Cristu Danielescu: „Bună dimineaţa la Moș Ajun!”

Alexandru Podoleanu-Ioan D. Chirescu: „Bună dimineaţa”

Paul Constantinescu: „Minune prea mare”

Paul Constantinescu: „Catavasiile Naşterii Domnului”

Gheorghe Danga, aranjament Valentin Gruescu: „Linişte”

Solist: CRISTIAN RADINA

Tiberiu Brediceanu: „Iată, vin colindători”

Nicolae Lungu: „La Vitleem colo-n jos”

Dumitru Georgescu Kiriac: „Plecarea magilor”

Ioan Cristu Danielescu: „Leroi Doamne”

Valentin Cîrlig: ”Și se întâlni c-un d-Ajunu”

”În coliba-ntunecată”

Valentin Teodorian: „Colindul clopotelor”

Valentin Gruescu: „Visul legănat”

Gheorghe Danga, aranjament Valentin Gruescu: „Bună dimineaţa”

***, aranjament Valentin Gruescu: „Candlelight Carol”

***, Tradițional francez, sec. XVI: „Ding Dong Merrily on High”

***, aranjament Valentin Gruescu: „Dimineaţa lui Crăciunu”

Adolphe  Adam, aranjament Valentin Gruescu: „Noël” 

                                                 Soliști: OLGA ȘAIN, CRISTIAN RADINA

Herbert Bittrich, prelucrare Valentin Gruescu: „Festejo de Navidad”

Eugen Cuteanu, aranjament Valentin Gruescu: „Mulţi Ani !”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnificaţia spirituală a colindelor

 

“Ritualul se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi vreme de paisprezece sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucţia necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete şi bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele şi să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră şi după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere şi rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc. După ce a străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toţi tinerii.”

(Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase)

 

“Poporul român a păstrat un sens adânc – al călătoriei spre Betleem a magilor de la Răsărit şi al închinării păstorilor, transpunându-l într-unul dintre cele mai frumoase obiceiuri, acela al colindatului. Mergând din casă în casă pentru a-L vesti tuturor pe Hristos, colindătorii devin apostoli, martorii împlinirii făgăduinţei trimiterii lui Mesia în lume, spre mântuirea întregii făpturi. Obiceiul de a merge la fiecare casă şi de a vesti prin cântec Naşterea Pruncului Ceresc se păstrează în viaţa românilor, în modul specific în care ei serbează apropierea Crăciunului. Colindatul, chiar şi în mediul urban, a rămas o sărbătoare a comunităţii, a copiilor şi tinerilor care colindă, ca şi a celor care primesc colindătorii şi răsplătesc cu daruri osteneala lor. Acest obicei este însă şi o reînnoire a chemării fiecărui creştin de a fi apostol al lui Hristos în lume, de a-L primi, dar şi de a-L vesti celorlalţi oameni pe Mântuitorul. Colindătorii străbat şi un itinerariu spiritual, la care este chemat şi sufletul fiecărui creştin, acela de a călători permanent spre Dumnezeu şi, mai ales, de a împlini călătoria vieţii pământeşti purtându-L pe Domnul în suflet, cu căldura cu care Maica Domnului L-a purtat pe Pruncul nou născut.

 

Într-un concert de colinde ascultăm texte înălţătoare, multe de origine folclorică, fermecătoare prin prospeţimea cu care înfăţişează un eveniment atât de copleşitor, precum cel al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Deşi propune un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă şi interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor şi nici nu anulează sensul obişnuit al colindatului, afirmându-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă şi noi, cei colindaţi, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoţi, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”

(Preafericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986 – 2007)

 

“Colindele sunt purtătoarele unui mesaj impregnat de doctrina religioasă care oferă baza vieţii spirituale a unei comunităţi de tip tradiţional…

Au rămas ceremoniale sau activităţi festive care se practicau cu mai multă intensitate în prima jumătate a secolului al XX-lea şi în secolele anterioare. Este vorba despre desfăşurările dramatice în care intră colindatul, umblatul cu steaua, mersul cu Irozii şi cu Viflaemul, care sunt atestate în sec. al IX-lea în Bizanţ, şi care pot fi regăsite şi astăzi în unele spaţii din România. Aşadar, avem de-a face cu o vechime de 1.000 de ani, certificată, ceea ce ne dă de înţeles că avem una dintre cele mai bogate şi complexe sărbători. Aceste sărbători ale Crăciunului ţin din Ajunul Crăciunului, din seara zilei de 24 decembrie, până de Sfântul Ion…

(acad. Sabina Ispas, Director al Institutului de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu” al Academiei Române)

 

 

 

 

Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există. Conform altor surse documentare, în Anglia au fost introduse colindele după anul 1800. Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost readaptate, odată cu încreştinarea populaţiei daco-romane. La est de Europa, puţini ştiu că tradiţia colindatului se mai păstrează doar în spaţiul carpato-pontic, cu preponderenţă pe teritoriul României.

Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi păstreze şi să valorifice trăsătura aceasta de originalitate. Ba mai mult, au importat ritmuri şi cântece de sărbători, străine de specificul poporului român.

Dacă celelalte popoare europene au manifestat timide încercări în domeniul cântecelor religioase de Crăciun, românii se pot mândri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Tradiţia colindatului se mai păstrează în Bulgaria şi Ucraina. Maghiarii au preluat-o din Transilvania şi au adaptat-o.

Conform tradiţiei, începând din dimineaţa zilei de 24 decembrie şi până aproape spre miezul zilei, cete de copii între cinci şi paisprezece ani merg cu “Moş Ajunul”, un text augural scurt, rostit la fiecare casă şi care anunţă deschiderea seriei de colinde şi de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieşirea de la biserică, cete de copii merg cu “Steaua”, textul fiind de factură religioasă. Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere picturală a motivului biblic “Naşterea Domnului”. Colindatul deschide astfel ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă.

În istoria creştinismului, primele cântări de Crăciun au fost scrise în secolul al patrulea: primul imn, “Jesus refulsit omnium”, datează din anul 368. Acestea au fost integrate ulterior în Oficiul Divin, unele fiind propuse şi astăzi în Liturghia Orelor din timpul Crăciunului. Mai târziu, începând cu secolul al treisprezecelea, aceste cântări au fost traduse în limbile diferitor popoare.

Unele colinde, precum Adeste fideles, Petit papa Noël, Jingle Bells, au devenit foarte cunoscute în întreaga lume, dar nici una nu se bucură de faima şi răspândirea colindului austriac Stille Nacht, compus de Franz Gruber pe versurile lui Joseph Mohr. Istoria spune că în ajunul Crăciunului din 1818, preotul catolic Joseph Franz Mohr a mers în vizită la prietenul său, Gruber, căruia i-a înmânat un poem pe care îl scrisese cu doi ani în urmă. Avea neapărat nevoie de un cântec de Crăciun pentru Liturghia de la miezul nopţii şi spera ca prietenul său, organist la biserică, să-i pună versurile pe muzică. Gruber a scris în câteva ore melodia, cu aranjament pentru chitară (orga bisericii fusese afectată de revărsarea râului Salzach). Astfel, la Liturghia din acea noapte, cei doi au interpretat pentru prima oară îndrăgitul colind, în Biserica Sf. Nicolae din Oberndorf.

Caiet-program realizat de Gheorghe Fabian, Radu Jianu

 

 

Filarmonica „Oltenia”

urează melomanilor şi colaboratorilor săi

Sărbători fericite şi La mulţi ani!