Fii voluntar la ediția Carnivale a Festivalului Puppets Occupy Street

 

Până pe 23 iunie, poți aplica, online, ca voluntar la ediția #Carnivale a Festivalului Puppets Occupy Street, în cadrul programului „Voluntar pentru o vară”, Ediția a IV – a, organizat de Asociația April Hub în parteneriat cu Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova.

Povestea Festivalului Puppets Occupy Street (25 august – 01 septembrie) a început în 2014, când păpușile au pus stăpânire pe străzile Craiovei și au răspândit pasiunea pentru arta animației. De atunci, timp de 8 zile, în fiecare an, comunitatea locală vibrează alături de companii de teatru private și artiști independenți din întreaga lume.

Dacă ai minim 14 ani, te poți alătura echipei, participând  la tot procesul de creație, la ceea ce se întâmplă în spatele și în fața scenei, completând formularul, până pe 23 iunie, ora 23:59: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSetC_6Eu3KV-4QuhKpuPx74GjtNGHIoJHxjbfI6X3sNpM8BEw/viewform. Selecția voluntarilor se va face pe baza formularului, iar rezultatul va fi comunicat prin email, în perioada 07 – 14 iulie 2022. În cazul voluntarilor ce nu au experiență sau nu au mai participat la edițiile trecute, există posibilitatea ca ei să treacă printr-un interviu.

 

„Finalul verii pare un moment tragic în viața oricui, dar, pentru mine a devenit cel mai așteptat moment al anului – finalul verii înseamnă Puppets Occupy Street. Pe lângă zecile de ateliere și spectacole, paradele grandioase, festivalul este dominat de emoție, este locul în care se leagă cele mai strânse relații și în care lacrimile de fericire își găsesc definiția. Personal, aici simt că m-am dezvoltat în cele mai multe direcții, iar fiecare ediție a venit cu surprizele ei: am venit drept voluntarul timid ce nu comunica și am ajuns cea care unește echipa; mi-am ieșit din zona de confort și pot spune că mă simt împlinită. Planurile de vară se fac deja în funcție de perioada festivalului, iar, deși nu vorbim pe tot parcursul anului, în fiecare sfârșit de august, revin la a doua mea familie – familia Puppets Occupy Street”, ne povestește Bianca Poenaru, coordonatorul echipei de voluntari.

 

De ce să te implici ca voluntar la Puppets Occupy Street?

În primul rând, pentru o experiență inedită în care vei putea lega prietenii și cunoaște artiști și culturi diferite, din toate colțurile lumii, POS fiind primul festival de arta animației din România, ce se desfășoară exclusiv în spații neconvenționale, creat pentru comunitate.

Vei da dovadă de responsabilitate socială, implicându-te activ în viața comunității și îți vei dezvolta o serie de abilități, precum: abilități de comunicare, de gestionare a conflictelor și a timpului, abilități de lucru manual și lucru în echipă. Îți vei petrece timpul într-un mediu multicultural și creativ. De asemenea, veți primi un contract de voluntariat și un certificat de voluntariat la finalul experienței. Contractul de voluntariat va fi pe o perioadă determinată: 01 august 2022 – 05 septembrie 2022. Perioada festivalului este 25 august – 01 septembrie 2022, în care disponibilitatea este un criteriu obligatoriu!

 

„Am crescut împreună cu festivalul. Pentru mine Puppets Ocupy Street nu este o experiență, este o emoție și un sentiment ce nu poate fi exprimat. Am învățat cum să mă dezvolt personal, cum să înțeleg fără să critic, am învățat să reacționez rapid și înțelept în diverse situații. În festival m-am întâlnit cu numeroși oameni de cultură, oameni de calitate cu care mă pot distra, am întâlnit voluntari cu care am rămas prietenă. Într-adevăr, festivalul este perioada în care eu depun cel mai mult efort fizic și psihic, dar nu aș da acele momente pe nimic in lume. Pe scurt, dacă vrei să te înscrii ca voluntar Puppets Ocupy Street, fă-o, nu te gândi de 2 ori. Nu vei regreta!, ne spune Petra Pumnea, voluntar încă de la începutul festivalului.

 

„A devenit tradiție ca în fiecare vară să fiu voluntar alături de cea mai mișto echipă, atât voluntari cât și echipa Teatrului Colibri. Am ajuns să cunosc persoane noi cu care țin legătura de atâția ani și fără care, luna august nu ar avea același farmec. Aștept cu nerăbdare zilele în care o să mă „plâng” de câți solzi avem de tăiat sau cât de mult e de lucrat la păpuși sau cât de obositor a fost atelierul, iar apoi să mă bucur de serile în clubul festivalului și să mă bucur de tot ce are POS de oferit. Este și muncă, dar distracția alături de toată echipa – “mica familie POS” – te face să uiți că ai avut o zi grea. Nu vei învăța doar să faci păpuși sau să ai grijă de copiii de la ateliere, vei învățat să comunici cu alți oameni mai bine, să lucrezi în echipă, să rezolvi situații cu care nu te confrunți zilnic. Vă aștept cu drag în familia POS și vă asigur că va fi o experiență de neuitat pe care cu siguranță o să vreți să o repetați.”, ne povestește Neagu Bianca, voluntar în ultimele trei ediții ale festivalului.

 

Asociația April Hub a luat naștere în 2016, desfășurând o serie de proiecte atât la nivel local, cât și european, ca de exemplu, InstaCraiova, The Festival, proiect ce a obținut Premiul al III -lea la Gala Tineretului din România, secțiunea „Cultură”, în anul 2021.