Festivalul Național de Dans „StuDance Craiova Festival” la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu

StuDance Festival 211x300 Festivalul Național de Dans „StuDance Craiova Festival” la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu poze

Casa de Cultură a Studenților din Craiova organizează în perioada 27-29 septembrie, Festivalul Național de Dans „StuDance Craiova Festival” la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, începând cu orele 19:00.  “StuDance Craiova Festival” se află la prima ediție și este un eveniment prin care se îmbină schimbul cultural și de experientă artistică între tinerii dansatori din țară și din străinătate.  Pentru trofeul festivalului concurează 9 trupe de dans provenite din Casele de Cultura ale Studentilor din orasele : Cluj Napoca , Iași, Pitești, Sibiu, Petroșani și Craiova. Aceastea vor pune în scenă un număr de 41 de momente artistice încadrate în 9 genuri coregrafice printre care : Streetdance, dans contemporan, show revue, dans de caracter, dans modern, fantezie coregrafică, dans sportiv și open. Juriul este format din 5 nume proeminente ale dansului craiovean si anume: Nicolae Popa (solist+balerin al Operei Române Craiova), Cătălina Stegaru (Arbitru Internaţional WADF), Marius Onofrei (Arbitru International WADF), Lucian Velica (Antrenor dans sportiv al Federaţiei Române de Dans Sportiv) şi Duval Valentin (Campion Naţional la Breakdance şi membru fondator al DLT Family). Toţi iubitorii de dans sunt asteptaţi să ia parte atât la competiţia ce se va desfăşura în ziua de Vineri 27.09, cat şi la Gala de Premiere în ziua de Sâmbătă 28.09. Intrarea este liberă.