FESTIVALUL – CONCURS INTERNAŢIONAL DE INTERPRETARE MUZICALĂ „VREAU SĂ CÂNT!”, ediţia a X-a, 26 octombrie – 01 noiembrie 2014 – REGULAMENT

agronomie FESTIVALUL – CONCURS INTERNAŢIONAL DE INTERPRETARE MUZICALĂ  „VREAU SĂ CÂNT!”, ediţia  a X a, 26 octombrie   01  noiembrie 2014   REGULAMENT poze

FESTIVALUL – CONCURS INTERNAŢIONAL DE INTERPRETARE MUZICALĂ

„VREAU SĂ CÂNT!”, ediţia  a X-a, 26 octombrie – 01  noiembrie 2014

 

REGULAMENT

 

Locul desfăşurării festivalului: Aula „Buia” a Facultăţii de Agronomie Craiova

Festivalul este structurat  pe 4 categorii de vârstă: 7-10 ani, 10-13 ani, 14-18 ani şi peste 18 ani.

Pentru toate aceste categorii există secţiunea: Interpretare Vocală (muzică uşoară, populară, folk)

Condiţii de participare:

Fiecare participant, solist vocal, va prezenta 2 piese, la alegere, o piesă în tempo rapid şi o piesă în tempo lent. Piesele vocale vor fi prezentate cu negative în format MP3. Fişa de participare, împreună cu o copie după actul de identitate al participantului şi o fotografie recentă, format 3/4,  vor fi  expediate pe adresa de e-mail:  tradem@tradem.ro sau trimise prin poştă pe adresa: Casa de Cultură „TRAIAN DEMETRESCU“ Craiova, str. Traian Demetrescu nr. 31 sau vor fi depuse personal la aceeaşi adresă cu specificaţia scrisă clar pe plic  – PENTRU FESTIVALUL- CONCURS „VREAU SĂ CÂNT”, până la data de 17 octombrie 2014, ora 16.00 (data poştei). Fişa de participare poate fi obţinută de la sediul instituţiei, sau descărcată de la adresa: www.tradem.ro/actual-3

Premii

Organizatorii acordă următoarele premii, pentru fiecare categorie de vârstă:

Premiul  I – 500 lei;

Premiul al II-lea – 300 lei;

Premiul al III-lea  – 200 lei;

Programul festivalului – concurs:

Duminică, 26 octombrie 2014, ora 10.00: preselecţia

Sâmbătă, 01 noiembrie 2014, ora 10.00: finala.

Taxa de participare la preselecţie: 10 lei/concurent, ce va fi achitată în ziua şi la locul preselecţiei. Participarea în finală este gratuită

Juriul va fi format din:

–          Renata Vari –  soprană, Opera Română Craiova;

–          Colonel Florin Enache – director Casa Armatei Craiova

–          Mihaela Cojocaru – interpret muzică populară

Relaţii suplimentare: luni-vineri, între orele 08.00-16.00, la numărul de telefon: 0351 / 413 369