Festival de tradiţii şi obiceiuri pascale, organizat de Fundaţia “Cuvântul care Zideşte”

copii traditii.jpg Festival de tradiţii şi obiceiuri pascale, organizat de Fundaţia “Cuvântul care Zideşte” poze

 

Fundaţia „Cuvântul care Zideşte“, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat în această perioadă cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de tradiţii şi obiceiuri pascale „Îngerul a strigat“, care a găzduit şi expoziţii specifice acestei sărbători. Evenimentul a avut loc la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. “Această ediţie s-a desfăşurat într-un cadru foarte plăcut şi potrivit acestui eveniment, Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. De fiecare dată, copilaşii sunt fericiţi când participă la astfel de activităţi. Ne-am bucurat să-i ascultăm pe copiii Grupului de colindători “Floare de Colţ”, coordonat de doamna prof. Vidraşcu Marilena, ai Grupului parohial al Bisericii “Sfântul Nicodim” din Craiova, coordonat de părintele Ştefan Fleşcan, şi pe cei ai Grupului de la Şcoala Ostroveni,  coordonat de părintele Grigore Constantin Gaftonie”, a precizat Gristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei “Cuvântul care Zideşte”.

 

La eveniment au fost prezenţi părintele prof. Gheorghe Pîrva, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi Irinel Cănureci, muzeograf în cadrul Secţiei de Etnografie.