Expoziția temporară ”DIN LUMEA MOLUŞTELOR”, la Muzeul Olteniei Craiova

 afis expozitie moluste Expoziția temporară ”DIN LUMEA MOLUŞTELOR”, la Muzeul Olteniei Craiova poze

 

 

 

Muzeul Olteniei, Secția de Științele Naturii, vernisează miercuri, 12 iulie 2017, ora 11.00, la sediul Secției de Științele Naturii din str. Popa Șapcă nr. 8, expoziția temporară DIN LUMEA MOLUŞTELOR”, realizată de muzeograf dr. Olivia Cioboiu.

Expoziţia are un caracter sistematic, ecologic şi biogeograficfiind structurată pe următoarele secțiuni: aspecte vizând sistematica și biologia moluștelor, răspândirea zoogeografică a moluștelor marine, diversitatea moluștelor și mediul lor de viață (gasteropode -terestre, dulcicole, marine bivalve – dulcicole, marine, cefalopode), curiozități despre moluștele  existente în mările și oceanele globului.

Într-un cadru expozițional generos, sunt prezentate peste 140 specii, edificatoare fiind moluştele marine prin formele ciudate ale cochiliilor, fragilitatea şi coloritul lor: specii de cipreide numite şi melci de porţelan, specii de Strombus, Charonia, Cassis, Lambis folosite în industria sidefului, specii de Murex – melci de purpură sau o scoică gigantică Tridacna squamosa, răspândite în regiunea Indo-pacifică, Oceanul Atlantic, Marea  Mediterană, Marea Nordului. Cefalopodele, cele mai evoluate moluşte, prezente în toate mările globului, cu excepţia Mării Negre, sunt reprezentate de sepie (Sepia officinalis), sepiolă(Sepiola rondeleti), caracatiţă (Octopus vulgaris), calmar (Loligo vulgaris), nautil (Nautilus pompilus).

În acest context, pentru pasionații lumii acvatice, menționăm că patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei deţine, pe lângă colecţii de paleontologie, mineralogie, botanică, vertebrate, entomologie şi o frumoasă colecţie de moluşte autohtone şi exotice.

Constitută pe parcursul mai multor decenii, aceasta cuprinde peste 27.000 exemplare (bivalve, gasteropode, cefalopode) aparținând la 5500 specii provenite din achiziții (colecția Al. V. Grossu), donații ale unor mari naturaliști români: I. P. Licherdopol, A. Vincenz, Dinu Alexandrescu, Aurelian Popescu Gorj, Mircea Popescu, Alexandrina Negrea, dar și colectări rezultate în urma activității de cercetare a specialiștilor muzeului în diverse zone biogeografice din țară și în special din Oltenia.

Fără îndoială, expoziţia se constituie într-o acţiune cultural-educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezim interesul pentru cunoaşterea patrimoniului muzeal.

“Dinlumea moluştelor se doreşte o invitaţie la cunoaşterea biodiversităţii, la descoperirea frumuseţii şi diversităţii cochiliilor de melci şi scoici din apele dulci şi sărate ale globului, dar şi de pe uscat.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada

 

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,