Execuţie “tovărăşească” la UNPR Craiova. Din cei şase “muşchetari” ex-PDL ai lui Solomon au mai rămas doar trei

solomon unpr candidaturi 031 Execuţie tovărăşească la UNPR Craiova. Din cei şase muşchetari ex PDL ai lui Solomon au mai rămas doar trei poze

Radu Marin, Constantin Ursu şi Iulian Ştefănescu, care urmau să depună mâine jurământul de consilier local au fost excluşi azi din UNPR şi, implicit, de pe lista membrilor CLM. 

Cei trei făceau parte din lotul de şase pedelişti care au fost excluşi din partid pentru fraternizare cu primarul Solomon în primăvara acestui an şi care l-au urmat pe fostul primar şi pe lista de candidaţi la consiliul local a UNPR.

Toţi trei au prins loc în consiliul local, după retragerea lui Solomon, a lui Sebastian Răduleţu şi a lui Doru Stănescu, numai că nu vor mai avea parte de mandate după ce colegii progresişti le-au făcut azi vânt din partid.

Debarcarea celor trei a avut loc, din câte se pare, în lipsa primarului Antonie Solomon, aflat în concediu.

“A fost o execuţie ca la partidul comunist. tam – nisam s-a sculat cineva în consiliul municipal şi a propus excluderea noastră, că din cauza noastră cică s-au pierdut alegerile, că n-am muşcat suficient din USL sau nu mai ştiu ce, încă unul care l-a susţinut şi apoi restul aplaudacilor au aprobat. Într-o jumătate de oră s-au întrunit şi cei de la judeţ şi au validat excluderile, aşa că mâine nu o să ne mai vedeţi la consiliul local. Să fie sănătoşi că nu pentru ei şi nici pentru mandatele de consilieri am venit noi în partid, ci pentru Aurică (Antonie Solomon – nr)”, a povestit unul dintre cei trei excluşi.