Și la PDL Dolj se lasă cu excluderi după prestația de la alegerile europarlamentare, operate însă la vedere, nu în spatele ușilor închise ca la PNL.
Liderul pedeliștilor doljeni, Marian Jean Marinescu, a afirmat la ședința Consiliului de Coordonare Județean de duminică de la „Opera Română” din Craiova că are o singură propunere de excludere, deși mai mulți primari democrat-liberali sunt bănuiți de pact c adversarul la euro-parlamentare.
„Am avut primari care s-au bătut pentru partid și au avut rezultate, am avut și primari care s-au bătut, care n-au mișcat un deget spre adversar, dar au pierdut. Am avut însă și din cei care au cedat și au colaborat cu PSD, i-ați văzut și pe bannere și peste tot. Propunerea mea este ca, ce puțin deocamdată, să nu-i excludem, cu excepția domnului Șovăilă (Vergică Șovăilă, primarul PDL din comuna Călărași – nr). Și asta nu neapărat pentru că a făcut el ce-a făcut, ci pentru că a încercat să atragă și alți primari după el. A încercat, de altfel, și în 2012, el fiind președintele Ligii Aleșilor Locali. Nici nu pot să spun că-l excludem, practic în eliberăm, să se ducă unde vrea”, a spus Marian Jean Marinescu. Măsura ar urma să fie luată, potrivit lui Marinescu, la următoarea ședință de CCJ a PDL Dolj.
Vergică Șovăilă, primar PSD până în 2006, a fost atras în PDL pe vremea guvernării PNL – PD, el ocupând, pe lângă funcția de președinte al ligii aleșilor locali a PDL Dolj, și postul de vicepreședinte al organizației județene a democrat-liberalilor. Campania pentru alegerile europarlamentare l-a găsit însă pe edilul din Călărași inaugurând un cămin cultural în comună alături de o întreagă suită de pesediști doljeni, în frunte cu președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, candidatul PSD Victor Boștinaru și de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.