Episcopul Severinului şi Strehaiei a susţinut o conferinţă la Seminarul Teologic din Craiova

Conferinta Preasfintitul Nicodim phixr Episcopul Severinului şi Strehaiei a susţinut o conferinţă la Seminarul Teologic din Craiova poze

Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a găzduit în aceste zile o serie de activităţi catehetice şi educaţionale, adresate elevilor seminarişti. În ziua de miercuri, 19 iunie, s-a desfăşurat concursul “Lecturi patristice”, dedicate vieţii şi personalităţii Sfântului Ioan Gură de Aur, care a avut ca obiectiv familiarizarea, receptarea şi valorizarea operei Sfântului Ioan Gură de Aur, cel mai mare orator al creştinătăţii ortodoxe. “Ne bucurăm că elevii au participat în număr destul de mare la acest concurs, s-au pregătit, au studiat, având ca bibliografie în special Cuvântările de Laudă ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt capodopere ale genului patristic”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea. Evenimentele de astăzi au debutat cu serbări la nivelul claselor şcolare, lansarea Revistei elevilor clasei a IX-a, “Întâmpinări”, sub coordonarea părintelui profesor Sperlea Cristin, având ca redactor – şef pe elevul Muscalu Victor. Tot astăzi, începând cu ora 11.00, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a susţinut în faţa elevilor seminarişti conferinţa pe tema “Gravitatea păcatelor în viaţa tinerilor”. La eveniment a fost prezent şi părintele profesor Gheorghe Pîrva, inspector la disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.